„Old-boys” UTA vrea să dea lovitură și să aducă în orașul nostru fotbaliștii români cu cea mai bună performanță mondială.
Sensibili la nevoile celor de la „Old-boys” UTA, consilierii au aprobat, în unanimitate, bugetul cerut de legendele „Bătrânei Doamne”, care – acum – își pot organiza toate competițiile.
ARAD. Utiștii se pregătesc să-l omagieze pe Iosif Petschovsky. Vineri, ora 17, pe arena „Francisc Neuman”, Old-boys UTA organizează ediția a V-a a Memorialului dedicat lui „Csala”, cu participarea echipelor Corvinul Hunedoara, Poli Timişoara, FC Bihor şi UTA.
ARAD. La iniţiativa lui Ionuţ Popa, începând cu 1 octombrie, arena ce îi poartă numele, situată în cartierul Subcetate, va fi gazda primului campionat de fotbal rezervat categoriei old-boys (jucători peste 40 ani).
România
Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizările AUR în legătură cu proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026 și cel al asigurărilor sociale, stabilind că actele normative sunt constituționale, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
ARADON Sport local
FCC UAV Arad a revenit bine după pauză, dar n-a fost suficient să învingă Rapidul.
România
MApN: O dronă deviată de apărarea antiaeriană ucraineană s-a prăbușit în România, la 4 km de graniță
O dronă militară a pătruns 4 kilometri în spațiul aerian național și s-a prăbușit în apropierea localității Parcheș, după ce a fost deviată de apărarea antiaeriană ucraineană, informează, joi, Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Mapamond
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.
2