aradon.ro Web analytics


Extrema stângă a echipei naţionale şi a formaţiei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Valentina Ardean Elisei, a declarat vineri, că simte că poate evolua în finala Ligii Campionilor la handbal, dar că până atunci trebuie să adune cât mai multe meciuri.

Vâlcea - Conducătoarea de joc a formaţiei ETO Gyor, Anita Gorbicz, a revenit la antrenamentele campioanei Ungariei şi anunţă că duminică va fi pe teren în duelul din semifinalele Ligii Campionilor cu Oltchim Râmnicu-Vâlcea, de pe teren propriu (11 aprilie).

RÂMNICU VÂLCEA - Preşedintele clubului Oltchim Râmnicu Vâlcea, Ioan Gavrilescu, a declarat, luni, că îşi doreşte o sală mai mare pentru echipa de handbal feminin, care participă în Liga Campionilor.
Campioana Europei la handbal feminin, Viborg HK, a învins sâmbătă, pe teren propriu, disputa cu Hypo Viena, scor 35-26, meci din grupa Ligii Campionilor, în care evoluează şi Oltchim Râmnicu Vâlcea.
VIBORG - Formaţia feminină de handbal Oltchim
Râmnicu Vâlcea a remizat în deplasare cu
echipa daneză Viborg, scor 21-21 (8-12), în
cadrul meciului retur din semifinalele Ligii Campionilor,
ratând astfel calificarea în finală.

România

Georgescu dorea să cumpere un imobil în Toscana cu o anexă „cum se fac casele în Italia pentru servitori”
Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu intenționa să ceară azil politic în Italia, după ce scăpa de controlul judiciar, și să cumpere un imobil în Toscana, în valoare de 1,2 milioane de euro, care să aibă altă locuință mai mică, o anexă, „cum se fac toate casele în Italia pentru servitori”.

Local

Fostul polițist arădean Stelian Paven, reținut din nou
După ce a fost reținut la Arad pentru luare de mită, apoi în Bihor pentru că s-a dat drept polițist, fostul polițist a fost reținut din nou, de data aceasta în județul Timiș. Este acuzat că s-a dat drept polițist în Timișoara și a cerut mită unei șoferițe.

România

Călin Georgescu, lăsat în libertate sub control judiciar
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.

Local

Impozitele locale din 2027, la fel ca în 2026
Anunţul a fost făcut de primarul Călin Bibarţ. Municipalitatea a deschis procedura transparenţei decizionale.

ARADON Sport local

Memorialul „Ionuţ Leac”, ediţia 13

Local

Arădean arestat după ce a tâlhărit o bătrânică
Un bărbat de 31 de ani, eliberat condiționat din penitenciar anul trecut, a tâlhărit o femeie de 82 de ani pe care a urmărit-o din stația de tramvai până acasă.

Local

Trei zile pe ritmuri de jazz
Jazzar 2026 se va desfășura de joi, 24 septembrie, până sâmbătă 26 septembrie, fiind cea de a V-a ediție a festivalului.

România

FIDES: 40,7% dintre români locuiau în gospodării supraaglomerate în 2024
Aproximativ 40,7% dintre români locuiau, în 2024, în gospodării supraaglomerate, faţă de 16,9% în Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat citate de Federaţia Investitorilor şi Dezvoltatorilor pentru o Economie Sustenabilă (FIDES).

România

Călin Georgescu: Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final (stenograme)
Călin Georgescu a fost interceptat de anchetatori în timp ce îi mărturisește complicelui său din dosarul de înșelăciune, Ionel Rusen, că „misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final”, discuția având loc în luna mai 2025. 3

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.