PECICA. Forţată de soţ să se prostitueze. Tânăra de 25 de ani care a fost injunghiata de soţul ei, la Pecica, pentru că a vrut să-şi vadă fetiţa, era obligată de acesta să se prostitueze.
ARAD - Carmen Bejan, studenta din Ineu condamnată la 16 ani de închisoare pentru omor şi profanare de cadavre, acceptă cu greu pedeapsa.
ARAD - Bărbatul care şi-a înjunghiat joi seara, soţia, pe când acesta încerca să plece de la serviciu cu un taxi, este acuzat de tentativă de omor.
BUCUREŞTI - Procesul în care Ovidiu Răchită şi Florin Moldovan sunt acuzaţi că l-ar fi omorât pe Traian Trifa, fiul judecătorului Ioan Trifa, în 2004, a fost strămutat la Sibiu. Familia victimei a înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o cerere de strămutare pe motiv de mediatizare excesivă a cazului.
TAUŢ - O femeie în vârstă de 87 de ani a fost găsită fără suflare în noapte de luni spre marţi în casa în care locuia.
ARADON Sport local
FCC UAV Arad a revenit bine după pauză, dar n-a fost suficient să învingă Rapidul.
România
MApN: O dronă deviată de apărarea antiaeriană ucraineană s-a prăbușit în România, la 4 km de graniță
O dronă militară a pătruns 4 kilometri în spațiul aerian național și s-a prăbușit în apropierea localității Parcheș, după ce a fost deviată de apărarea antiaeriană ucraineană, informează, joi, Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Mapamond
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.
2
Mapamond
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.
Mapamond
Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.
1