Potrivit Catalogului organizaţiilor neguvernamentale, în judeţul Arad sunt înregistrate 128 de ONG-uri.
ARAD. Platoul din faţa Palatului Administrativ găzduieşte, începând de ieri, până mâine, Târgul Organizaţiilor Neguvernametale. Deschiderea oficială a avut loc luni, printre stropi de ploaie, din programul special pregătit cu această ocazie nelipsind prestaţiile artistice ale corului Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Arad şi ansamblului folcloric al Ligii Judeţene a Pensionarilor.
ARAD. Începând de luni, 22 septembrie, platoul din faţa Palatului Administrativ va găzdui, timp de trei zile, Târgul Organizaţiilor Neguvernamentale.
ARAD. Prim-vicepreşedintele PDL Arad, Adrian Ţolea, a prezentat presei un „Angajament pentru combaterea corupţiei”, remis de către „coaliţia românilor pentru combaterea corupţiei”, un ONG al românilor din SUA.
Arădenii care doresc să doneze 2% din impozit pentru ONG-uri, trebuie să treacă la... fapte.
România
Un complet de la Tribunalul București a respins, luni, contestația depusă de avocații fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care acesta este acuzat de propagandă legionară.
ARADON opinii
Cea mai scurtă lună din calendar și cea mai nehotărâtă: 28 sau 29 de zile? Plumburie și posacă. Copaci dezgoliți, străzi murdare. Atârnată undeva între ger, zăpezi și primăvară, ciripit de sticleți și pițigoi, energie solară ce risipește neguri și pâcle sufletești.
Local
Poliția Locală estimează că vor fi colectate în jur de două tone de deșeuri. Doi oameni ai străzii au refuzat cazarea la Adăpostul de Noapte.
Local
Cinci persoane acuzate de trafic de minori, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, au fost arestate de procurorii DIICOT Oradea. Aceștia activau în Bihor, Arad, Cluj și Bacău.
Local
Compania de Apă Arad anunță că au fost extrase, din nou, cantități uriașe de șervețele umede din rețeaua de canalizare.
3
Local
Primarul Aradului, Călin Bibarț, anunță că nu a găsit soluții legale pentru inițiativa sa de a face transportul public gratuit în oraș și cere modificări legislative care să permită administrației locale să ia o asemenea decizie, iar pentru asta face un apel la parlamentarii din județ să îl sprijine.
8
Local
Aceasta a fost experiența unui arădean care a fost trimis să cumpere un pahar gol de la tonomatul de cafea, contra sumei de trei lei, pentru că la dozatorul de apă nu erau de găsit. S-a întâmplat în Ambulatoriul spitalului, iar conducerea unității spune că a dispus suplimentarea paharelor.
Local
Drumurile din nordul județului, modernizate cu fonduri europene nerambursabile, vor fi finalizate în acest an.
Local
Noua structură este coordonată de către neurologul Constantin Covăsală și se adresează pacineților care au suferit afecțiuni neurologice și au indicație medicală de recuperare.