aradon.ro Web analytics


După ce noul partid creat în jurul lui Gabriel Oprea, UNPR, a anunţat, ieri, că nu va vota nici în favoarea unei moţiuni de cenzură, nici împotriva acesteia, soarta Guvernului Boc devine una nesigură. Şi imprevizibilă, chiar pe termen scurt.
Una dintre cele mai importante valori ale spiritului, prin care omul a trăit, şi-a măsurat propria personalitate de-a lungul timpurilor, stabilindu-şi în egală măsură locul printre semeni, a fost şi este demnitatea.

Noi, românii, suntem ciudaţi, greu de înţeles pentru cei care ne privesc din afară. În toate privinţele. Mulţi ambasadori, oficiali europeni ne-au şi spus-o de la obraz. Cam acelaşi lucru a transpărut şi din stupefacţia presei străine care, ieri, a fost cu ochii pe noi (doar, se anunţase grevă generală!) şi nu a înţeles atitudinea celor care s-au sucit şi au făcut din greva generală o mare fâsâială, vorba cuiva.

Este o vorbă: „vezi ce-ţi doreşti, pentru că ar putea să ţi se împlinească”. Ei bine, constatăm că se potriveşte perfect şi guvernării PD-L.
Am spus, nu o dată, că Puterea aceasta face cu noi tot ce vrea. Ne fură banii cu care noi, cetăţenii, alimentăm bugetul ţării cu impozite, cu taxe şi cu dări cât cuprinde.

Local

Indicatoare inedite la Lipova: „copii” care țin semnele în mâini
Șoferii care circulă prin Lipova întâlnesc „copii” cu indicatoare în mâini, ținute deasupra capului.

ARADON Sport local

Crişul Alb Buteni, ultima finalistă
Avem tabloul celor şase echipe care vor lupta pentru podiumul Campionatului Judeţean de futsal.

ARADON Sport local

A plouat cu jocuri amicale în fotbalul mic
ARAD. Pregătirile pentru sezonul fotbalistic de primăvară au intrat în linie dreaptă. Liga 3 se reia peste două săptămâni, iar caravana sportului rege judeţean porneşte la drum peste o lună de zile.

ARADON Sport local

A fost etapa judeţeană ONSŞ la badminton
ŞIMAND. Sala de sport „Mărcuș Constantin Daniel” din Șimand a fost, recent, gazda etapei județene a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina badminton, gimnaziu şi liceu.

Local

94 de intervenții pentru pompierii arădeni, în weekend
Pe lângă solicitările privind acordarea de asistență medicală, pompierii au intervenit și pentru stingerea a patru incendii, din care trei la locuințe.

Local

34 de percheziții la traficanții de țigări de la Fortuna
Toată linia de aprovizionare a traficanților de țigări din zona Fortuna, din cartierul Aurel Vlaicu, a fost „lovită” de polițiștii arădeni și jandarmii timișeni, luni dimineață. 3

Local

„Apa sigură nu se vede, dar se simte. Despre investiții, costuri și responsabilitate”
Directorul Companiei de Apă Arad vorbește despre lucrări, investiții și calitatea apei din județul nostru. 8

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor din data de 15-02-2026 sunt următoarele:

UT Arad

„Mai sunt 9 puncte în joc, dacă le luăm, o să fim în play-off”
Adrian Mihalcea este, din nou, cu gândul la primele șase locuri, după izbânda de azi. 2

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.