Banderolele albe de pe braţele unor arbitrii de fotbal
arădeni, afişate, deunăzi, în
întrecerea păstorită de baciul Selejan, e
(primul) semn rău pentru clica ajefistă. Departe
de a fi „uşi de biserică”, fecioare
neprihănite, „fluieraşii” s-au
săturat de ipostaza de a tot scoate castanele
„din foc”, pentru ca visul octogenarului din
Belciugatele să meargă mai departe.
Nu spunem o noutate că valoarea fotbalului
românesc s-a nivelat. În jos. Exportatori de
talente către Europa după 1990, am ajuns să
sufocăm întrecerea internă cu importuri
exotice de o calitate îndoielnică. În
detrimentul promovării tinerilor crescuţi
în centrele de copii şi juniori. Câte or
mai supravieţui.
Vorbeam ieri de marea trăncăneală, ca de un
viciu de fond al naţiei. Că vorbim mult,
dezbatem, teoretizăm, facem planuri, proiecte, dar mai
mereu fără consecinţe în realitatea
imediată.
I s-a umplut paharul. Presiunea şi tensiunile din
jurul „Bătrânei Doamne” l-au dus
în ipostaza de a ceda nervos. N-a mai acceptat
să fie scut pentru jucători. Să
ţină piept de unul singur criticilor
(ne)constructive venite dinspre ziarişti,
specialişti sau chibiţi. A răbufnit. Ne
referim la tehnicianul Ionuţ Popa.
N-aş fi crezut că va veni vreodată ziua
în care UTA să joace acasă şi să
nu fiu pe stadion. Nici nu ştiam bine ce este
fotbalul, când tata mă lua la meciurile UTA-ei.
Ţin minte că odată m-a pedepsit,
făcusem vreo boacănă, şi nu m-a luat la
meci.
Local
Bărbatul își pusese în plan să își pună capăt zilelor, în Gara Arad, însă polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad au reușit să îl convingă să renunțe la idee.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că există mari șanse ca o serie de impozite locale să fie reduse, cum ar fi cele pentru casele vechi și cele pentru casele deținute de persoanele cu dizabilități.
1
România
Ordinul de ministru privind structura anului școlar 2026 - 2027 a fost publicat luni în Monitorul Oficial.
Mapamond
Ministrul croat al Economiei, Ante Susnjar, a respins luni o solicitare adresată cu o zi înainte de ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, vizând aprobarea de către Croația a transportului de petrol rusesc prin oleoductul său Adria, dar a oferit ajutor din partea țării sale pentru livrări de petrol din alte surse, relatează agenția EFE.
1
România
Senatul a adoptat, luni, două propuneri legislative pentru modificarea OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu măsuri pentru protejarea tinerilor.
Mapamond
Laureatul premiului Oscar Robert Duvall, un actor versatil care a impresionat cu paleta sa variată de roluri, principale şi secundare deopotrivă, de la colonelul iubitor de napalm din „Apocalypse Now”, la enigmaticul Boo Radley din „To Kill a Mockingbird”, a murit la vârsta de 95 de ani, a anunţat soţia sa într-o postare pe Facebook, transmite luni Reuters.
România
Raportul din Comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite privind alegerile din România este „eronat” şi „partizan”, a declarat, luni, senatoarea democrată Jeanne Shaheen, în cadrul unei conferinţe de presă, la Bucureşti.
4
Mapamond
Armata ucraineană a recucerit 201 kmp de la armata rusă de miercuri şi până duminică, potrivit unei analize a AFP plecând de la date ale Institutul pentru studiul războiului (ISW), în timp ce observatorii militari ruşi semnalează o întrerupere a antenelor Starlink utilizate de Moscova pe front.
1