Dacă echipă de prim eşalon nu mai avem
şi, după cum bate vântul la UTA, nici nu
vom avea prea curând, măcar cu performanţa
arbitrului Ovidiu Haţegan, să ne mândrim.
Politicianul român are două mari,
copleşitoare griji. Prima lui grijă este cum
să tragă foloase maxime, de pe urma mandatului
obţinut. „Maxime”, deoarece nimeni nu-l
poate asigura că va mai prinde un mandat ori mai
multe.
Dacă a ieşit din primăvară,
târâş-grăpiş, UTA are
aceeaşi problemă - îi lipseşte
finanţarea. Datoriile o înghesuie din toate
părţile. UTA e datoare la Finanţe,
antrenorului Ionuţ Chirilă, unor foşti
jucători.
Ne place să ne lăudăm cu dragostea
noastră nemărginită pentru UTA. Nu
ratăm nici un prilej de a ne „striga”
iubirea alb-roşie. Căci, nu-i aşa, dă
bine să-ţi asociezi imaginea cu
„Bătrâna Doamnă”. De la
suporterul de rând, la oamenii de afaceri din
oraş.
Suntem în Europa, şi nu suntem. După
atlasul geografic şi parte făcând din
Uniunea Europeană, acolo suntem. Dar nu şi din
punctul de vedere al mentalităţii, al modului
de-a înţelege şi de-a aplica principiile
democraţiei.
România
Doar doi miniştri propuşi în Cabinetul Mureşan au fost avizaţi favorabil, luni, în comisiile parlamentare reunite.
România
Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale pentru un conflict juridic de natură constituțională, în cazul în care Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu trece în Parlament, iar președintele țării nu convoacă alegeri anticipate, a declarat, luni, deputatul liberal Alexandru Muraru.
Mapamond
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt „anexării progresive” a Cisiordaniei, calificând drept profund alarmant nivelul violenței în regiune, relatează France Presse.
Local
Șoferii care circulă pe drumurile naționale și pe autostrada de pe raza județului Arad vor fi întrebați de unde vin și unde merg.
2
Local
Încep marţi seara şi vor continua în cursul zilei de miercuri. Tratamentele vor fi efectuate prin termonebulizare.
Local
De asemenea, au avut loc discuții privind perspectivele și noile oportunități de colaborare dintre cele două municipalități.
Local
Administrația din Nădlac a obținut fonduri europene nerambursabile pentru transformarea a trei terenuri degradate în parcuri.
Local
Centrul de copii și tineri „Sfântul Ilarion Felea” din Parohia Arad Șega I a fost sfințit și inaugurat, duminică.
UT Arad
Unic în România! O societate de servicii de investiții financiare este noul partener al clubului.