Ne-am propus să vorbim puţin despre Giovanni. Nu,
nu este vorba despre „italianul” Becali, cel
care între o vizită la DNA, pentru a da cu
subsemnatul pe marginea spălării banilor din
transferuri, şi o „ţeapă”
dată unui club de prin Rusia ori Ucraina, prin
plasarea de jucători români expiraţi,
şi-a făcut un ţel din a etapa. Pozând
în cel mai deştept bişniţar dintre
impresari. Sau, mă rog, invers.
Guvernul, la indicaţia preşedintelui Traian
Băsescu - sarcină trasată, prin intermediul
televiziunii, încă de acum patru luni -,
îşi va asuma răspunderea pe cele două
Coduri - Penal şi Civil. Se împlineşte,
astfel, vrerea lui Băsescu, după presiuni
permanente şi susţinute pe care le-a exercitat
asupra Cabinetului Boc, dar şi asupra
majorităţii parlamentare.
Traian Băsescu şi-a dorit să fie un
preşedinte-jucător şi i s-a împlinit.
Dar, ca în bancurile cu peştişorul
fermecat, dorinţa, odată împlinită, se
întoarce împotriva sa. Şi nu e singura
dorinţă care s-a întors
împotrivă-i.
Sărbătorirea celor 90 de ani de
administraţie românească a fost
confiscată de PD-L, care a transformat-o într-o
amplă manifestare cu caracter electoral.
Aşadar, primarul Gheorghe Falcă îşi va relua drumurile la Tribunal, pentru procesul în „dosarul Fabrica de zahăr”, în care este acuzat de dare de mită şi abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret care măreşte cu 15.500 numărul autorizat de militari din cadrul forţelor armate, fiind a patra sa decizie de acest tip din acest an, relatează AFP.
Ştiri sportive
Reprezentativa de fotbal a României a fost învinsă fără drept de apel de formația Bosniei-Herțegovina, cu scorul de 4-2 (3-1), luni seara, pe Arena Națională, fără spectatori, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor.
România
Statele Unite ale Americii și România au marcat livrarea primelor nouă vehicule amfibii de asalt (AAV) către România, o „etapă importantă în cooperarea în domeniul apărării dintre SUA și România și consolidând securitatea NATO pe coasta Mării Negre și de-a lungul Flancului estic al Alianței”, informează Ambasada SUA la București.
România
Doar doi miniştri propuşi în Cabinetul Mureşan au fost avizaţi favorabil, luni, în comisiile parlamentare reunite.
România
Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale pentru un conflict juridic de natură constituțională, în cazul în care Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu trece în Parlament, iar președintele țării nu convoacă alegeri anticipate, a declarat, luni, deputatul liberal Alexandru Muraru.
Mapamond
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt „anexării progresive” a Cisiordaniei, calificând drept profund alarmant nivelul violenței în regiune, relatează France Presse.
Local
Șoferii care circulă pe drumurile naționale și pe autostrada de pe raza județului Arad vor fi întrebați de unde vin și unde merg.
3
Local
Încep marţi seara şi vor continua în cursul zilei de miercuri. Tratamentele vor fi efectuate prin termonebulizare.
Local
De asemenea, au avut loc discuții privind perspectivele și noile oportunități de colaborare dintre cele două municipalități.