Peste mai puţin de nouă luni, ne vom prezenta la
urne pentru a ne alege preşedintele. Asta, dacă
nu cumva se vor confirma zvonurile care vorbesc despre o
mişcare surpinzătoare a lui Traian Băsescu,
în sensul de a forţa organizarea alegerilor
prezidenţiale simultan cu cele pentru Parlamentul
European.
A devenit un truism să vorbeşti de plasarea
în fruntea instituţiilor publice a unor
nepoţi, prieteni, soţi de inşi cu care
vremelnica putere este implicată în tot felul de
combinaţii, de afaceri curate, dar mai ales necurate.
Cu fiecare zi ce trece, îmi dau seama câtă
dreptate avea Jonathan Scheele, atunci când spunea
că România este o ţară minunată,
pe care cu cât o cunoşti mai bine cu atât
o înţelegi mai puţin.
Nu ştiu cu ce om fi păcătuit noi,
arădenii, faţă de administraţia
locală, dar iată că nu ne mai
slăbeşte cu creşterile de preţuri, taxe
şi impozite. Este clar că aleşii noştri
au transformat votul de încredere, de la alegerile
locale, în capital menit să le acorde libertatea
de-a dispune după plac de banii arădenilor.
Într-o perioadă în care până
şi Suporter Club UTA se împăcase cu
gândul că „Bătrâna
Doamnă” trebuie să pornească pe drumul
reconstrucţiei, de jos, din fotbalul judeţean,
datoriile clubului atârnând ca piatra de
moară de gâtul înecatului, o
mână de oameni s-au
încăpăţânat să
încerce (im)posibilul.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret care măreşte cu 15.500 numărul autorizat de militari din cadrul forţelor armate, fiind a patra sa decizie de acest tip din acest an, relatează AFP.
Ştiri sportive
Reprezentativa de fotbal a României a fost învinsă fără drept de apel de formația Bosniei-Herțegovina, cu scorul de 4-2 (3-1), luni seara, pe Arena Națională, fără spectatori, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor.
România
Statele Unite ale Americii și România au marcat livrarea primelor nouă vehicule amfibii de asalt (AAV) către România, o „etapă importantă în cooperarea în domeniul apărării dintre SUA și România și consolidând securitatea NATO pe coasta Mării Negre și de-a lungul Flancului estic al Alianței”, informează Ambasada SUA la București.
România
Doar doi miniştri propuşi în Cabinetul Mureşan au fost avizaţi favorabil, luni, în comisiile parlamentare reunite.
România
Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale pentru un conflict juridic de natură constituțională, în cazul în care Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu trece în Parlament, iar președintele țării nu convoacă alegeri anticipate, a declarat, luni, deputatul liberal Alexandru Muraru.
Mapamond
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt „anexării progresive” a Cisiordaniei, calificând drept profund alarmant nivelul violenței în regiune, relatează France Presse.
Local
Șoferii care circulă pe drumurile naționale și pe autostrada de pe raza județului Arad vor fi întrebați de unde vin și unde merg.
3
Local
Încep marţi seara şi vor continua în cursul zilei de miercuri. Tratamentele vor fi efectuate prin termonebulizare.
Local
De asemenea, au avut loc discuții privind perspectivele și noile oportunități de colaborare dintre cele două municipalități.