aradon.ro Web analytics


De când cu nebunia referendumului şi a undelor sale de şoc, tot mai des aud declaraţii belicoase cu privire la punerea piciorului în prag faţă de pretenţia Comisiei Europene de a ne răpi suveranitatea.
Vibrând de fericire că şi-a văzut visul împlinit- revenirea conducătorului mult iubit- Monica Macovei tremură, concomitent, şi de teamă că ticăloşii de uslaşi ar putea să-i mai programeze acestuia o scurtă vacanţă, de câteva zile, timp în care să o numească pe Mona Pivniceru ministru la justiţie, pentru ca aceasta, în doi timpi şi trei mişcări, să îi schimbe pe Kovesi şi Morar.
Conştientizând efectul electoral catastrofal pe care îl poate avea procuriada pentru oricine şi-a lipit numele alături de cel al lui Traian Băsescu, ţucălarii acestuia au primit ordinul de a răspândi zvonul că tocmai USL stă la originea raidurilor procurorilor în biserici şi în casele oamenilor care s-au prezentat la vot.
Pedelistul Cezar Preda mi s-a părut întotdeauna un politician cu capul pe umeri, care chiar ar fi vrut să facă parte dintr-un partid curăţat de hoţi şi interlopi şi nu de puţine ori a fost critic la adresa celor care, alături de el, conduceau PDL.
Sunt sigur că expresia din titlu, desigur, colorată cu tot felul de termeni marinăreşti, i-a fost aruncată în faţă, de către cel mai suspendat fiu al poporului, nevrednicului fost ministru al agriculturii, Valeriu Tabără.

UT Arad

„Greii” au decis „amicalul” cu Dumbrăvița
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.

Local

Mașină cu roțile în sus, la Șiria
Două mașini s-au ciocnit, iar una dintre ele a ajuns cu roțile în sus. S-a întâmplat sâmbătă, în jurul prânzului, la Șiria.

Local

Patru ore de luptă cu flăcările, în Arad
Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiu.

UT Arad

UTA a primit mai puţini bani de la CMC Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.

Local

PS Emilian Crișanul va fi înmormântat la Mănăstirea Neamț
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, va fi înhumat la Mănăstirea Neamț. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus în Catedrala Veche din Arad.

Local

Programul UNDERGROUND 16. Sâmbătă, 26 iunie 2026

UT Arad

Ce surpriză! Alexi Pitu, la UTA

UT Arad

Arădeanca Roxana Barbu a pictat mingile oferite de LPF

Local

Festivalul Berii: vânzări cu 7% mai mari ca anul precedent
Organizatorii Festivalului Berii Arad au declarat că au câștigat „pariul cu aeroportul”, vânzările abonamentelor fiind în creștere față e anul trecut.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.