După ce onor Curtea Constituţională şi-a făcut datoria, trântind Legea Lustraţiei, PDL-iştii au profitat de boicotul opoziţiei pentru a şi-o trece în cont, ca realizare personală a lor şi a lui Traian Băsescu.
Dacă este adevărat că Băsescu are intenţia de a-l numi pe Teodor Meleşcanu şef la SIE, în locul lui Mihai Răzvan Ungureanu, cred că Meleşcanu ar trebui să se gândească de două ori înainte de a accepta.
Dacă-i dai nas lui Ivan, el se suie pe divan, zice o veche zicală românească. În cazul politicii de pe Dâmboviţa, Ivan este UNPR-ul, partid zămislit în laboratoarele Cotroceniului şi născut cu ajutorul forcepsului, direct în Parlamentul României.
Cei care sperau cât de cât într – un firicel firav de independenţă a premierului Ungureanu faţă de Traian Băsescu au avut dezamăgirea de a-şi vedea iluziile spulberate mai rău decât zăpezile din Buzău şi Vrancea.
Preşedintele Siriei, Bashar al Assad, ţine cu dinţii de putere, omorând mii de oameni, acuzându-i că nu sunt luptători pentru democraţie, ci năimiţi de către forţele străine care vor să ducă şi Siria alături de celelalte state arabe, pe calea „democraţiei”.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o nouă avertizare Cod roșu de caniculă extremă, valabilă de luni dimineața până miercuri, în trei sferturi din țară, inclusiv în Arad.
Local
Instituția a publicat lista punctelor de prim ajutor pentru persoanele afectate de caniculă și a punctelor de distribuire a apei potabile amenajate la nivelul județului.
Local
Autoritățile au anunțat finalizarea licitației și demararea lucrărilor de modernizare și lărgire a drumului Sâmbăteni-Ghioroc, dar și construirea unei piste de biciclete între cele două localități.
UT Arad
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiu.
1
UT Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.