Cu fiecare preumblare a românului pe la scrutin, ni se întăreşte convingerea că avem un electorat de o calitate submediocră. Vorbim de majoritatea alegătorilor, desigur, nu de totalitatea lor.
Mai degrabă sau mai târziu, nici o mojicie nu rămâne nepedepsită. Cel de Sus le rânduie pe toate. După faptă şi răsplată. E cazul (şi) lui Stacey Nolan. Omul, nu antrenorul. Acesta simte, sau ar trebui să simtă, pedeapsa divină Să nu-şi pună întrebări, de ce şi cum tocmai el a trebuit să greşească şi, mai apoi, să plătească prin eliminarea echipei sale din Cupa României.
Preşedintele Traian Băsescu este tot mai prezent pe canalele tv care îi sunt obediente. Miercuri seara s-a produs la televiziunea publică. Ni s-a arătat aşa cum ne-a obişnuit, de o vreme: tăios, atoatecunoscător, gata să taie în carne vie, chiar dacă e vorba de partidul său.
Traian Băsescu a descoperit că funcţionarii publici sunt fie corupţi, fie incompetenţi. Curioasă revelaţie! Dar, oare, ai cui sunt aceşti funcţionari? Şi apoi, abia acum a priceput preşedintele cum stă treaba în această privinţă? Mai mult, cine se fac vinovaţi de promovarea corupţilor şi a incompetenţilor?
Două au fost evenimentele notabile de la începutul săptămânii: bâlbâiala PC, faţa de anunţul USL că îl va sprijini pentru Primăria Capitalei pe Sorin Oprescu şi, doi, faptul că Dan Diaconescu are de acum partid, legal înfiinţat.
România
Aproape jumătate dintre români consideră că toți politicienii sunt de vină pentru situația politică actuală, iar 88% apreciază că România se îndreaptă într-o direcție greșită, conform unui sondaj realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde.
Mapamond
Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu privire la anvelopa de 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina, sumă deja transmisă Kievului, dar rambursarea căreia statele membre o așteptau de ani de zile, a anunțat vineri șefa diplomației UE, Kaja Kallas, citată de AFP.
Mapamond
Președintele francez Emmanuel Macron a pledat vineri pentru crearea unei organizații internaționale care să reglementeze Inteligența Artificială (IA), declarație făcută în timp ce-l primea la Palatul Elysee pe Papa Leon al XIV-lea, pe care l-a asigurat că laicitatea Franței nu înseamnă o negare a religiei, relatează agenția EFE.
România
Conducerile PNL, USR și UDMR au aprobat vineri programul de guvernare și au validat listele de miniștri propuși pentru a face parte din Guvernul Mureșan, care va avea în structură 16 ministere.
România
Comitetul Politic al USR, reunit vineri în ședință, a aprobat intrarea partidului la guvernare și lista de miniștri propuși.
România
Consiliul Permanent al UDMR a decis vineri participarea la guvernare și propunerile de miniștri ai formațiunii pentru Cabinetul Mureșan.
România
Andrea Chiș, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis, vineri, că decizia de nominalizare a sa pentru funcția de ministru al Justiției a fost un acord între cele trei partide care susțin guvernul: PNL, USR și UDMR.
România
Biroul Politic Național al PNL a aprobat, vineri, în unanimitate, programul de guvernare și lista miniștrilor liberali propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan, a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Bogdan.
Advertorial
Creșterea unei companii tehnologice schimbă ceea ce au nevoie produsul, echipa și procesele interne.