ARAD. Al doilea arădean, în ultimele trei săptămâni, și-a donat organele, intervenţia de prelevare fiind realizată la Spitalul Judeţean Timişoara.
UPDATE: Tânărul de 19 ani care a murit în urma unui accident stupid era nepotul primăriţei din Semlac, Letiţia Stoian fiind soră cu mama băiatului.
Organele unei tinere din Arad aflată în moarte cerebrală au fost prelevate, urmând să fie transplantate unor persoane bolnave.
Specialiştii în transplant speră ca implementarea unui ordin al ministrului Sănătăţii privind înfiinţarea postului de coordonator de transplant în peste 20 de spitale din ţară să ducă la creşterea numărului de donatori de organe de la 60 pe an, câţi sunt în prezent, la 300 - 400.
ARAD.Anunţuri şocante ale unor persoane din Arad: îşi scot la vânzare rinichii pe internet.
UT Arad
Noul portar al UTA-ei, Marcio Rosa, a semnat astăzi contractul cu clubul arădean și vorbește despre primele impresii după sosirea la Arad, motivele pentru care a ales UTA, experiența de la Campionatul Mondial și obiectivele sale în România.
România
Ministerul Apărării Naționale (MAp) precizează, în legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei sâmbătă, în jurul orei 8:20, în proximitatea frontierei cu România, că sistemele de supraveghere radar ale sale nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian românesc către Bulgaria.
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
1
Local
Istoricul și jurnalistul arădean Antoniu Martin vorbește despre momentul în care inteligența artificială va ajunge să decidă în locul omului, dar și despre posibila dispariție a liberului arbitru.
2
Local
Landisa Garden Center, de pe Calea Aurel Vlaicu, a găzduit joi, 6 august, un concert al Orchestrei Johann Strauss Modern, dirijată de Constantin Tălmaciu.
România
Moody's a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an ca să își echilibreze finanțele publice și să reducă cheltuielile, a afirmat președintele Nicușor Dan, după ce agenția internațională de evaluare financiară a menținut vineri ratingul atribuit țării noastre la „Baa3”.
1