Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este „cea mai bună contribuție” pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald Trump și Volodimir Zelenski în Biroul Oval, relatează AFP.
Premierul britanic Keir Starmer a anunțat duminică un nou ajutor financiar cu destinație militară al țării sale pentru Ucraina, în valoare de două miliarde de dolari și care va permite Kievului să achiziționeze peste 5.000 de rachete antiaeriene, el anunțând de asemenea disponibilitatea unui „număr de țări” de a participa la o forță de menținere a păcii în Ucraina, transmite agenția EFE.
Reprezentanții SUA și ai Rusiei au purtat joi, timp de șase ore, discuții în vederea reluării funcționării normale a ambasadelor lor, iar președintele rus Vladimir Putin a mărturisit că primele discuții cu noua administrație americană condusă de Donald Trump dau motive de optimism, notează agenția de presă Reuters.
Local
O nouă zi a Operațiunii Jupiter vizează (și) Aradul, joi desfășurându-se percheziții în zona Ineului.
Local
Direcția Generală Anticorupție a desfășurat o serie de percheziții, joi dimineață, la punctele de trecere a frontierei din Arad.
Local
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat.
Local
Prin proiectul european „Youth Inclusion in Action”, la care Primăria Municipiului Arad este partener.
România
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului.
Mapamond
Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP.