Formaţiile Pact by Leo Iorga & Adi Ordean și Pacifica (Teo Boar & Vlady Cnejevici) vor cânta pentru arădeni vineri, pe ştrandul Neptun.
ARAD. Leo Iorga şi colegii săi din trupa PACT sunt în doliu, după ce fiul fratelui său, Cristi Iorga, Luigi, a decedat în urma unui tragic accident de circulaţie, sâmbătă dimineaţa, pe şoseaua de centură a Aradului.
Local
Costurile cu materialele și manopera la nivelul lui 2024 au condus la o majorare de 14,4% comparativ cu devizul general aprobat în 2019.
UT Arad
PECICA. La trei zile de la reluarea pregătirilor pentru noul sezon de Superligă, UTA va disputa un prim amical, sâmbătă 8 iunie, de la ora 11:30, la Pecica, contra grupării de Liga 3, Progresul.
Local
ARAD. La finalul lunii mai, şapte eleve de liceu, însoțite de prof. Corina Bălan respectiv prof. Marius Țiu au participat la două proiecte Erasmus+, de câte 8 zile, oferite de partenerii colegiului nostru - Asociația Youthland și Predict CSD Consulting.
UT Arad
CLUJ-NAPOCA. Grupa Under 15 de la UTA, antrenată de Dinu Donca și Alexandru Nistor, a obținut locul al doilea la prestigiosul turneu de elită Cupa Viitorul.
1
Local
Evenimentul va avea loc în perioada 8-9 iunie 2024, în Germania, și va reuni 170 de pompieri din diverse țări.
Local
Un fenomen care se repetă an de an în luna iunie atrage mulţi curioşi în zona centrală a Aradului, unde milioane de efemeride apar deasupra râului Mureş şi trăiesc doar câteva ore pentru a depune ouă, specialiştii afirmând că insectele sunt un indicator al calităţii apei râului.
Local
Municipalitatea a investit în extinderea şi modernizarea capelei cimitirului din cartierul Gai.
1
Local
Mașina a fost afectată în proporție de 50 la sută, incendiul pornind cel mai probabil de la un scurtcircuit.
ARADON Sport local
ALBENA. Ediția cu numărul 31 a Campionatelor Balcanice de tenis de masă pentru juniori are loc în Albena (Bulgaria), între 6 și 9 iunie, iar tricolorii luptă pentru medalii la categoriile Under 15 și Under 19, în probele de simplu, dublu și echipe.