ARAD. Ieşiţi din ecuaţia calificării în faza următoare a CN de fotbal al juniorilor republicani, cei de la UTA au strâns două victorii şi două eşecuri în ultimele runde: 3-1 (juniori A – goluri Ghiunghiuş-2 şi Man) şi 2-0 (B – Varga-2), acasă, cu LPS Banatul Timişoara, respectiv, 0-1 (A) şi 0-6 (B), în deplasarea cu Poli Timişoara.
Local
Întâmplarea s-a petrecut anul trecut, la începutul lunii martie, însă abia acum făptașii au fost trimiși în judecată de Judecătoria Ineu.
Local
Gospodărirea Comunală Arad a anunțat că timp de câteva zile accesul auto în cimitirul Gai va fi restricționat.
Local
Aceștia se deplasau pe jos, în apropiere de vama Nădlac, și intenționau să treacă fraudulos granița în Ungaria.
Local
Competiția de orientare Cupa Mureșului va fi organizată sâmbătă, 18 mai, în zona Centrului de vizitare Pecica (fosta fermă de bivoli).
Local
Patologiile au fost abordate în cadrul unei întâlniri ”open day”, organizate cu scopul de a le oferi studenților posibilitatea interacționării directe cu specialiști din domeniile lor.
Evenimente
Pecica sărbătorește 20 de ani de la ridicarea la rangul de oraș, prin Legea nr. 83 din 5 aprilie 2004.
1
România
Starea generală a actorului Florin Piersic se ameliorează, iar parametrii biologici inflamatori înregistrează o scădere faţă de ziua precedentă, au informat marţi reprezentanţii Spitalului de Ortopedie "Foişor", într-un comunicat remis AGERPRES.
România
Serviciile poştale, detergenţii şi medicamentele se află în topul scumpirilor înregistrate în aprilie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).