PÂNCOTA. Aradul sărbătoreşte sub egida "Sărbătoarea Vinului în Podgoria Aradului" iar vineri a fost rândul celor din Pâncota să sărbătorească.
PÂNCOTA. Mai bine de 600 de elevi vor învăţa începând de luni într-o şcoală nou nouţă. Lucrările de reabilitare la Liceul din Pâncota au luat sfârşit, astfel că elevii claselor IX - XII se vor bucura de această şcoală pusă la punct.
PÂNCOTA.În parcul central al oraşului vor fi standuri cu vin şi struguri din podgoria Miniş-Măderat.
ARAD. S-a instituit, în plus, cod portocaliu de inundaţii pentru alte nouă localităţi.
PÂNCOTA. Străzile din Pâncota lăsate fără capace de canalizare. Un minor de 17 ani din Secusigiu şi un bărbat în vârstă de 35 de ani din Pâncota sunt principalii suspecţii ai poliţiştilor în acest caz.
România
Loteria Română suplimentează cu 350.000 de lei fondul de câștiguri pentru Tragerile Speciale Loto ale Sărbătorilor de Paști organizate sâmbătă, 11 aprilie, iar pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 vor avea loc câte două extrageri, una principală și una suplimentară.
ARADON Sport local
Viitorul a pierdut în play-off, Sântana și Pecica s-au impus în play-out!
Mapamond
Președintele american Donald Trump a promis vineri că va ajuta economia Ungariei dacă aliatul său, actualul prim-ministru Viktor Orban, va câștiga alegerile parlamentare de duminică, relatează AFP.
Local
Din anul 2000, procesiunea se face pe drumul de la mănăstire spre satul Bodrogul Nou, drum pe care au fost amplasate 14 cruci, fiecare având câte o icoană cu una din cele paisprezece opriri, conform mărturiilor Sfintei Scripturi și ale Sfintei Tradiții.
Mapamond
SUA. Fosta vicepreședintă americană Kamala Harris, care a pierdut alegerile prezidențiale din 2024 în fața lui Donald Trump, a declarat vineri că ia în considerare o nouă candidatură pentru Casa Albă în 2028, relatează AFP.
România
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhimandritul Ioan Meiu, urmând să fie oferită delegaților eparhiilor BOR prezenți la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA vânează, azi, toate punctele, pentru a se apropia și mai mult de „primul obiectiv”.
Local
ARAD. Magazinele vor fi închise duminică, 12 aprilie, iar unele dintre ele își vor relua programul luni, 13 aprilie.
Mapamond
Capsula Orion a misiunii Artemis 2 a reintrat în atmosfera terestră şi a amerizat în siguranţă, vineri noapte, în Oceanul Pacific, după aproape 10 zile petrecute în spaţiu, punând capăt astfel primei călătorii a oamenilor în mediul selenar din ultimii peste 50 de ani, transmite sâmbătă Reuters.