PANCOTA - Social-democraţii din Pâncota şi-au ales un nou preşedinte. Este vorba de Dan Pocrişer, care l-a înlocuit pe Vasile Lupşa - acesta rămând în continuare preşedinte de onoare.
Pâncota - Poliţişti din Pâncota au prins în flagrant, trei bărbaţi care încărcau porumb de pe o tarla ce aparţinea unei alte persoane.
ARAD - Un copil de 11 ani, din Pâncota, a ajuns la
spital cu ambele mâini rupte. Acesta a fost preluat
de medicii de la Urgenţe Pediatrie din cadrul
Spitalului Judeţean, care i-au acordat
îngrijirile medicale necesare. Copilul s-a urcat
într-un nuc şi, într-un moment de
neatenţie, a alunecat şi a căzut.
Pâncota - Şoimii Pâncota a dispus clar, cu 4-1 (2-0), de Progresul Pecica, într-un meci în care au marcat Oaidă (min. 7 şi 70), Oiţă (min. 28), Bilan (min. 83) respectiv Arsene (min. 85).
Pâncota - Un bărbat de 66 de ani, ce se afla pe un moped a fost grav rănit în urma unui accident rutier.
Local
Județul Arad ar urma să fie „înghițit” de Timiș, iar comunele sub 3.000 de locuitori și orașele sub 15.000 să se comaseze.
2
România
Președintele USR, Dominic Fritz, a transmis, marți seara, că libertatea presei nu este o favoare oferită unor jurnaliști, ci baza democrației.
4
România
Președintele Nicușor Dan a criticat marți abordarea PNL și USR în privința unui eventual sprijin din partea sa pentru a prelua guvernarea, șeful statului subliniind că pentru a conduce o țară trebuie să ai 50% și niciun președinte dintr-o țară democratică „nu poate să suplinească diferența dintre 30% și 50%”.
România
Rolul autorităților care au direcționat persoane vulnerabile către familia Pașca din Bihor a fost adus în discuție chiar în fața președintelui Nicușor Dan. În cadrul unei conferințe de presă organizate marți seara, la Cotroceni, șefului statului i s-au cerut explicații cu privire la faptul că niciun reprezentant al acestor instituții nu figurează printre inculpații din dosarul DIICOT.
1
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat marți, la Palatul Cotroceni, că este o „falsă dezbatere” că România trebuie să aleagă între Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană.
1
România
Președintele Nicușor Dan a declarat că raportul privind anularea alegerilor prezidențiale din România va fi făcut public, dar a subliniat că se ferește să mai dea calendare în privința publicării lui, menționând că documentul ar urma să cuprindă și informații „interesante” despre parcursul lui Călin Georgescu.
1
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că Alianța pentru Unirea Românilor este considerată un partid populist și izolaționist, a cărui carte de vizită este „scandalul”, iar venirea acestei formațiuni la guvernare ar fi însemnat, într-o săptămână, retrogradarea ratingului de țară.
1
Mapamond
Parlamentarii israelieni au depus marți jurământul, dar noul legislativ și-a început mandatul fără ca Israelul să aibă și un nou guvern, consemnează Reuters.
România
Președintele Nicușor Dan spune că nu vrea să intre într-o dezbatere „politică” dacă Ilie Bolojan a fost sau nu a fost un premier „bun”.