Oficialilor pâncotani nu le-a căzut bine a treia „dezertare” spre UTA din această vară.
Un motociclist în vârstă de 67 de ani, din Germania a decedat după ce motocicleta pe care se afla alături de o femeie de 48 de ani, din Pîncota a fost lovită de un autoturism.
Deşi l-a avut la antrenament, sub comanda lui Ionuţ Popa, preşedintele celor de la Şoimii Pâncota, Pavel Piroş l-a scăpat printre degete pe fostul golgeter al Gloriei Bistriţa, Marius Curtuiuş.
Poliţiştii de la Poliţia oraşului Pâncota au desfăşurat mai multe activităţi preventive săptămâna trecută pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicaţi biciclişti şi mopedişti.
Încet, încet, se conturează şi lotul echipei Şoimii. Nu-i uşor să nu mai ai niciun jucător sub contract, dar se lucrează la aducerea de jucători.
România
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a afirmat miercuri că decizia prin care România a fost condamnată să plătească soldul restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech nu este definitivă, dar este executorie și poate fi pusă în aplicare cu virarea sumelor de bani într-un cont.
România
Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțional un articol din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, articol care prevedea că Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru numirea în funcția de inspector la Inspecția Judiciară este aprobat prin ordin al inspectorului-șef.
Local
Procurorii DNA au detaliat modul în care Cristian Anton își primea șpăgile, iar un examen din Arad l-ar fi „îmbogățit” cu 30.000 de euro.
1
România
Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, în primă instanță, Polonia și România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde de euro și, respectiv, 600 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al instanței, transmite AFP.
1
Mapamond
Agenția Internațională pentru Energie: Perturbările din Orientul Mijlociu vor lovi Europa în aprilie
Perturbarea aprovizionării cu petrol din Orientul Mijlociu va crește în aprilie și va începe să afecteze economia europeană, închiderea Strâmtorii Ormuz reducând sever livrările, a avertizat miercuri Fatih Birol, șeful Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), transmite Reuters.
1