Record bătut la Macea: festivalul părădăicilor a atras cei mai mulți participanţi din cele şapte ediţii „bifate” de comună.
Arad. Au bătut cel puţin două recorduri. Organizatorii Festivalului Părădăicilor de la Macea au tras linie după cea de a şasea ediţie, contabilizând reuşita evenimentelor care s-au succedat timp de două zile în comuna arădeană.
MACEA. Ajuns la a şasea ediţie, „Festivalul părădăicilor” de la Macea a debutat sâmbătă, cu un scurt „antrenament” de încălzire, constând într-o cursă de biciclete, dimineaţa şi un bal, seara. Adevărata distracţie a fost programată duminică.
Festivalul de la Macea a ajuns la cea de a V-a ediție și s-a bucurat de succes printre producători și vizitatori.
Cea de a cincea ediție a Festivalului părădăicilor are loc în acest weekend la Macea.
România
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului.
Mapamond
Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deşi a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters.
Ştiri sportive
Sportiva română Ana Maria Bărbosu a fost sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, după ce Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv a menţinut parţial cererea disciplinară a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (World Gymnastics) împotriva gimnastei, pentru trei controale antidoping ratate (ADRV), potrivit site-ului TAS de la Lausanne.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu.
Mapamond
Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că războiul din Iran trebuie să se încheie, relatează AFP.
Mapamond
Vicepreședintele SUA, JD Vance, s-a distanțat miercuri de războiul președintelui Donald Trump împotriva Iranului, punând la îndoială utilitatea acestuia și considerându-l cauza eșecului electoral usturător care a dus la pierderea controlului de către republicani asupra Congresului în favoarea democraților, relatează Reuters și AFP.
România
Președintele Nicușor Dan a discutat, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu subsecretarul SUA pentru Politica de Apărare, Elbridge Colby, despre securitatea din regiunea Mării Negre și necesitatea unei acțiuni transatlantice comune pentru a face față amenințărilor.