ARAD. Un al treilea miting de protest contra iniţiativei Primăriei Municipiului de a amenaja o parcare pe amplasamentul Parcului Eminescu este programat pentru acest sfârşit de săptămână.
Acţiunile societăţii civile pentru salvarea Parcului Eminescu vor continua, anunţă iniţiatorii protestului „Salvaţi Parcul Eminescu”.
Reprezentanţii Municipalităţii spun că Mişcarea arădeană nu şi-au îndeplinit obligaţiile de organizatori, acesta fiind motivul problemelor din parc.
Nu au putut fi auziți în primele câteva zeci de minute pentru că nu li s-a permis racordarea la rețeaua de electricitate.
În jurul anilor 1960 am devenit vecin cu acest loc de agrement, pe atunci un mic parc natural. În timp, lucrurile au evoluat transformându-se într-un parc dendrologic remarcat, vizitat de mulţi cetăţeni din întreaga ţară şi chiar de peste hotare.
ARADON Sport local
ARAD. Start de retur în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5.
Local
Consiliul Județean Arad a achiziționat un aparat dedicat diagnosticării precoce a cancerului de prostată.
1
Local
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a marcat Ziua Internațională a Pădurilor.
Local
Cum au fost sărbătorite persoanele care au un cromozom în plus, dar și multă determinare? Printre oameni, în societate.
Local
Un italian a fost prins, la Nădlac, cu 31 de kilograme de canabis în bagajele sale, în timp ce venea în România din Spania.
UT Arad
BUCUREŞTI. La vârsta de 29 de ani i s-a împlinit un vis. A prins o convocare sub tricolor. Într-un moment extrem de important pentru fotbalul românesc, barajul de calificare la Campionatul Mondial din această vară.