aradon.ro Web analytics


ARAD. Poliţia Comunitară a anunţat că în ziua de sâmbătă, 21 august, „accesul autovehicolelor şi staţionarea acestora în incinta ştrandului Neptun Arad vor fi permise doar între orele 08-14.

ARAD. Leo Alsău a declarat ieri că, potrivit actelor oficiale, mai exact hotărârii CLM 176/2007, care stă la baza parcării de la Ştrandul Neptun, investiţia cu pricina trebuia realizată în continuarea parcării Corleone.

ARAD. Omul de afaceri Leontin Aslău a atacat la Tribunalul Arad prin contestaţie modul de instalare a barierei de acces în noua parcare a Ştrandului Neptun, barieră care face imposibil accesul, fără plata către Primărie a unei sume, la terenul concesionat de la Municipalitate de comerciant şi, implicit, la parcarea sa (parcarea „Corleone”).

ARAD. Un alt neajuns identificat: toate parcările din oraş sunt pe străzi, şi nu ca în Occident în spaţii subterane sau etajate ori în afara centrului. Consultantul a constatat că există locuri de parcare netaxate pe străzi centrale, că se parchează neregulamentar peste tot, sau că taxele de parcare sunt prea mici, fapt care atrage toate vehiculele spre centru.

Local

ANM: Cod roșu de caniculă în trei sferturi din țară, de luni până miercuri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o nouă avertizare Cod roșu de caniculă extremă, valabilă de luni dimineața până miercuri, în trei sferturi din țară, inclusiv în Arad.

Local

DSP Arad: Recomandări pentru perioada de caniculă. Unde sunt punctele de prim ajutor și de distribuire a apei în județ
Instituția a publicat lista punctelor de prim ajutor pentru persoanele afectate de caniculă și a punctelor de distribuire a apei potabile amenajate la nivelul județului.

România

Judecați pentru homeschooling. Doi părinți din Bihor, acuzați că și-au retras ori nu și-au înscris cei 3 copii la școală
Doi părinți din zona Beiușului au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, fiind inculpați că și-ar fi împiedicat cei trei copii să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu, înscriindu-i, în schimb, într-un sistem homeschooling. 1

Local

Drumul Ghiorocului, mai larg și cu pistă lângă
Autoritățile au anunțat finalizarea licitației și demararea lucrărilor de modernizare și lărgire a drumului Sâmbăteni-Ghioroc, dar și construirea unei piste de biciclete între cele două localități.

UT Arad

„Greii” au decis „amicalul” cu Dumbrăvița
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.

Local

Mașină cu roțile în sus, la Șiria
Două mașini s-au ciocnit, iar una dintre ele a ajuns cu roțile în sus. S-a întâmplat sâmbătă, în jurul prânzului, la Șiria. 3

Local

Patru ore de luptă cu flăcările, în Arad
Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiu. 1

UT Arad

UTA a primit mai puţini bani de la CMC Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.

Local

PS Emilian Crișanul va fi înmormântat la Mănăstirea Neamț
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, va fi înhumat la Mănăstirea Neamț. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus în Catedrala Veche din Arad. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.