Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a explicat într-un comunicat de presă care a fost postat pe site-ul instituției, că abia joi, 29 septembrie, în jurul orei 14:00 – după ce presa a început să adreseze întrebări către IPJ Arad despre bătaia dată de fata de 17 ani colegei sale în vârstă de 15 ani – „a luat la cunoștință în mod oficial de existența cauzei”. Acest lucru înseamnă că IPJ Arad a trimis dosarul bătăii doar ieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.
Hoții veneau la furat cu camionul. În fapt, hoții sunt, potrivit informațiilor noastre, șoferi în cadrul unor firme de transport. Aceștia opreau camionul în parcarea de pe autostrada Arad-Timișoara, din zona localității Șagu, și sustrăgeau motorina din rezervoarele automarfarelor colegilor lor. De altfel, cei din urmă au făcut mai multe sesizări către organele abilitate în care reclamau faptul că li se fură motorina din rezervoare.
Petru Antal, primarul orașului Pecica, a fost audiat la Postul de Poliție Pecica, în legătură cu infracțiunea de abuz în serviciu pe care o au în vizor oamenii legii. Săptămâna trecută, polițiștii au ridicat acte de la Primăria Pecica în legătură cu dosarul care vizează infracțiunea de abuz în serviciu.
Ştiri sportive
Jucătoarea de tenis Irina Begu s-a calificat cu uşurinţă în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe belgianca Elise Mertens cu 6-0, 6-2.
Local
În urma tragerii la sorți, primele poziții pe buletinele de vot vor fi ocupate de către candidații Alianței pentru Unirea Românilor.
Local
Începând de luni, se pun în vânzare bilete şi abonamente pentru cele 37 de spectacole care vor fi prezentate în cadrul evenimentului.
Mapamond
Nemo a câştigat duminică Eurovision pentru Elveţia cu "The Code", un cântec foarte personal despre a fi non-binar, fiind un premiu care încheie o competiţie marcată de controverse, în special cu privire la participarea Israelului, relatează AFP.
3
Mapamond
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comunicaţii. Furtuna este cauzată de o serie de ejecţii de masă din coroana solară, transmite France Presse.
Lifestyle
Superstarul pop canadian Justin Bieber şi modelul american Hailey Bieber au anunţat joi că aşteaptă un copil, transmite AFP.
Mapamond
Mallorca şi Ibiza, două insule spaniole recunoscute pentru vacanţele pe plaje şi petrecerile zgomotoase, impun restricţii în ceea ce priveşte consumul de alcool pe domeniul public în încercarea de a pondera comportamentele antisociale ale turiştilor, informează DPA.
1