aradon.ro Web analytics


Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, efectuează - în această dimineață - 10 percheziții în județul Arad. O percheziție are loc la Primăria Ineu, fiind vizat un angajat din cadrul instituției, iar alte percheziții au loc la sediile și punctele de lucru a două societăți comerciale, totul într-un dosar de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
Un bărbat care racola și călăuzea migranți a fost plasat sub măsura preventivă a arestului la domiciliu de procurorii arădeni. Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad precizează că față de bărbat a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru două infracțiuni de trafic de migranți în formă agravată. Procurorii spun că bărbatul a racolat și călăuzit trei indieni care intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, iar cu o altă ocazie, același bărbat a transportat cu o mașină trei cetățeni din Bangladesh, cu intenția de a-i trece ilegal granița în țara vecină. Totul, contra unor sume de bani.
Tribunalul Arad a respins propunerea de arestare preventivă înaintată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în ceea ce-l privește pe bihoreanul în vârstă de 47 de ani, care a bătut în noaptea de 15 spre 16 octombrie, pe raza localității Zimandu Nou, un bărbat – tot din județul Bihor – de 35 de ani, dispunând în schimb luarea măsurii arestului la domiciliu.

România

Resturi metalice de la un aparat de zbor neidentificat, găsite pe plajă în stațiunea Mamaia
CONSTANȚA. Resturi metalice ce ar proveni de la un aparat de zbor neidentificat au fost găsite luni seară pe plajă, în stațiunea Mamaia, a informat Garda de Coastă.

Mapamond

Studiu: Băuturile cu cofeină ar putea contribui la protejarea creierului
Câteva cești de cafea sau de ceai băute în fiecare zi ar putea ajuta într-o oarecare măsură la conservarea puterii creierului și la prevenirea demenței, au raportat luni oamenii de știință din Statele Unite, informează Reuters.

România

Prognoza ANM: Intervale cu vreme geroasă și perioade de încălzire accentuată a vremii, în următoarele două săptămâni
Regimul termic pentru perioada 9 - 22 februarie va fi deosebit de oscilant, la nivelul întregii țări, cu perioade în care vremea va deveni rece, chiar geroasă în unele zone, dar și cu intervale cu valori termice pozitive ridicate, de până la zece grade, pe timpul zilelor, timp în care probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată între 13 și 15 februarie, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

România

Dosarul lui Georgescu pentru propagandă legionară merge mai departe la judecata pe fond
Un complet de la Tribunalul București a respins, luni, contestația depusă de avocații fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care acesta este acuzat de propagandă legionară. 2

ARADON opinii

SFATURILE LUI RELI: Luna iubirii lui Dragobete
Cea mai scurtă lună din calendar și cea mai nehotărâtă: 28 sau 29 de zile? Plumburie și posacă. Copaci dezgoliți, străzi murdare. Atârnată undeva între ger, zăpezi și primăvară, ciripit de sticleți și pițigoi, energie solară ce risipește neguri și pâcle sufletești.

Local

Au curățat strada Feleacului de adăposturi improvizate și deșeuri
Poliția Locală estimează că vor fi colectate în jur de două tone de deșeuri. Doi oameni ai străzii au refuzat cazarea la Adăpostul de Noapte.

Local

Rețea de prostituție care activa și în Arad, spartă de DIICOT Oradea
Cinci persoane acuzate de trafic de minori, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, au fost arestate de procurorii DIICOT Oradea. Aceștia activau în Bihor, Arad, Cluj și Bacău.

Local

Canalizarea din Arad, "sufocată" de șervețele umede 
Compania de Apă Arad anunță că au fost extrase, din nou, cantități uriașe de șervețele umede din rețeaua de canalizare. 5

Local

Primarul Aradului nu a găsit soluții legale pentru transport public gratuit și cere modificări legislative
Primarul Aradului, Călin Bibarț, anunță că nu a găsit soluții legale pentru inițiativa sa de a face transportul public gratuit în oraș și cere modificări legislative care să permită administrației locale să ia o asemenea decizie, iar pentru asta face un apel la parlamentarii din județ să îl sprijine. 11

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.