aradon.ro Web analytics


Achitat în 2019 de către Tribunalul Arad pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influență în formă continuată, abuz în serviciu în formă continuată, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice în formă continuată și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, Cristian Tălmaciu, agent de poliție în cadrul IPJ Arad, a fost condamnat, în apel, la închisoare cu suspendare pentru trafic de influență în formă continuată. Polițistul a fost condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare, instanța stabilind un termen de supraveghere de 3 ani.
Agresorul, un tânăr de 21 de ani, s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice în momentul comiterii faptei. El a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor. Victima, un bărbat în vârstă de 44 de ani, a suferit multiple fracturi craniene. Se pare că totul s-a petrecut pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri mai vechi.

Local

Un polițist s-a împușcat în cap, la Secusigiu
Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș a fost găsit împușcat în cap, în localitatea arădeană Secusigiu. Acesta și-a pus capăt zilelor.

România

Premierul Fico cere susţinerea României, astfel încât Slovacia să devină membru nepermanent al Consiliul de Securitate
Premierul Robert Fico a cerut, vineri, sprijinul României pentru candidatura Slovaciei la un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU pentru perioada 2027-2028. 1

România

Bolojan: Relația dintre România și Slovacia este solidă, construită pe legături istorice, culturale și economice puternice
Relaţia dintre România şi Slovacia este una solidă, bazată pe legături istorice, culturale şi economice puternice, a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan în cadrul declaraţiilor comune susţinute vineri alături de premierul slovac, Robert Fico. 1

Local

Percheziții la un depozit de lemn din Gurahonț 
Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au pus în aplicare două mandate de percheziție, în județul Arad. 1

Advertorial

Peste 500 de tone de deșeuri voluminoase colectate în primii doi ani de campanii în Zona 1 Arad. Din ultimele campanii au fost valorificate 92%
1

Local

Târgul de Paște 2026, între 3 și 15 aprilie, în Piața Catedralei
Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură Arad, anunță organizarea unei noi ediții a Târgului de Paști, eveniment ce va avea loc în perioada 3 – 15 aprilie 2026, în Piața Catedralei din municipiul Arad. 1

ARADON Sport local

Program schimbat la Academia UTA

ARADON Sport local

Ianis Olteanu, la o sutime de medalia de bronz

România

Premierul slovac, primit de prim-ministrul Bolojan cu onoruri militare la Palatul Victoria
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost primit vineri la Palatul Victoria de prim-ministrul Ilie Bolojan, în cadrul unui ceremonial cu onoruri militare și intonarea imnurilor Republicii Slovace și României.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.