Comunitatea maghiară din Arad a fost în sărbătoare. La fel ca în fiecare an, pe 15 Martie este sărbătorită Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, iar la Arad sunt organizate ceremonii și spectacole. Și de această dată Parcul Reconcilierii a fost locul unde comunitatea maghiară a comemorat Revoluția din 1848, s-au transmis mesaje și s-au depus coroane de flori.
Cultură, istorie și tradiție. Acestea sunt ingredientele Zielelor Maghiare Arădene din Arad. Comunitatea maghiară își celebrează tradițiile și istoria timp de două săptămâni, iar primele zile au fost pline de culoare. Organizate în Parcul Reconcilierii, la Casa Jelen, Teatrul de Marionete, Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Terenul Atletico, Palatul Cultural și la Complexul Muzeal Arad, acțiunile se adresează tuturor celor care vor cunoască cultura maghiară.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost ridicat din trafic luni și dus acasă, unde anchetatorii efectuează percheziții într-un dosar de înșelăciune, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
România
România este pregătită să participe activ la noul grup de lucru al ONU, dedicat combaterii antisemitismului, a transmis președintele Nicușor Dan, într-o postare pe X, după întâlnirea pe care a avut-o, duminică, la New York, cu Ronald S. Lauder, președintele Congresului Mondial Evreiesc.
Mapamond
Partidul Rusia Unită al președintelui Vladimir Putin este așteptat să câștige, fără nicio surpriză, alegerile parlamentare de duminică din Rusia, un scrutin marcat de atacuri cu drone ucrainene și acte de piraterie cibernetică, relatează AFP.
Mapamond
Cancelarul german, Friedrich Merz, a calificat drept un dezastru rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfășurate duminică în landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară, relatează Reuters, dpa și AFP.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 20-09-2026 sunt următoarele:
Local
Șase luni de închisoare i se vor adăuga pedepselor deja primite de un bărbat, pentru că a ieșit din arestul la domiciliu ca să împrumute niște cabluri.
România
România nu poate alege între consolidare și creștere, are nevoie de amândouă, trebuie să reducă cheltuielile ineficiente și să organizeze mai bine marile servicii publice, dar trebuie în același timp să protejeze investițiile, infrastructura, apărarea, energia și conectarea economică a țării, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare la finalul reuniunii informale a miniștrilor pentru afaceri economice și financiare din UE (ECOFIN).