ARAD. Organizaţia Municipală a Partidului Naţional Liberal Arad continuă acţiunile legate de ştrandul arădean. Într-o primă fază, au fost consultaţi membrii organizaţiei, cu privire la ce ar dori să se schimbe, iar majoritatea covârşitoare s-a referit la eliminarea gardurilor şi ieftinirea biletelor de intrare.
ARAD. Marţi, deputatul arădean Ion Şcheau a depus la biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, o cerere privind constituirea unui grup parlamentar al independenţilor.
În bătălia pentru preşedinţia PDL Arad, nici Falcă, nici Ioţcu nu pot miza cu certitudine pe sprijinul primarilor.
ARAD. Preşedintele Partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, îşi lansează, vineri, cartea „Credinţă şi raţiune ”. Evenimentul are loc cu începe de la ora 18,00, în foaierul Teatrului Clasic Ioan Slavici, în prezenţa unor invitaţi de marcă.
ARAD. Preşedintele Noii Republici, Mihail Neamţu, spune că formaţiunea sa este singura născută din dragoste faţă de popor şi veceversa, în timp ce toate celelalte au apărut fie prin viol, fie prin incest.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2