ARAD. Medicii veterinari nu vor avea parte de liber în zilele de sărbătoare. Cel puțin dacă respectă regulile impuse de Direcția Sanitar Veterinară din Arad.
ARAD. Vor intensifica măsurile de ordine şi siguranţă publică de Paşte. Peste 80 de jandarmi arădeni vor acţiona în proximitatea lăcaşelor de cult din municipiul Arad, oraşele Lipova, Pecica, Ineu, Chişineu Criş şi Sebiş, staţiunea Moneasa şi mănăstirea Hodoş-Bodrog în noaptea de Înviere.
ARAD. Deputatul Claudia Boghicevici şi echipa sa s-au aflat, joi, în centrul unei acţiuni menite să transmită copiilor pasiunea pentru un obicei străvechi, cel al încondeierii ouălor.
Vămile arădene se aglomerează din cauza românilor din străinătate care se întorc în țară.
ARAD. Copiii înscriși la grupa duminicală de la Catedrala Veche au lăudat prin rugăciuni și cântări Jertfa pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos şi Învierea Sa. Serbarea a avut loc de curând, la Biserica Ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” de pe str. Mihai Eminescu.
Local
Prin proiectul european „Youth Inclusion in Action”, la care Primăria Municipiului Arad este partener.
Local
Cu o investiţie de 1,4 milioane de lei, Spitalul de la Mocrea ar putea să îşi asigure o parte din energia electrică.
1
România
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului.
Mapamond
Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deşi a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters.
Ştiri sportive
Sportiva română Ana Maria Bărbosu a fost sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, după ce Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv a menţinut parţial cererea disciplinară a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (World Gymnastics) împotriva gimnastei, pentru trei controale antidoping ratate (ADRV), potrivit site-ului TAS de la Lausanne.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu.
Mapamond
Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că războiul din Iran trebuie să se încheie, relatează AFP.