Începând din 12 decembrie, 20 de polițiști români din 10 inspectorate din țară, printre care și IPJ Arad, vor participa la cea de-a 15-a misiune de patrulare în Paris, Franța. Aceștia vor acorda sprijin polițiștilor francezi și vor participa alături de ei la activități de patrulare și misiuni de siguranță publică.
Peste 530 de poliţişti arădeni vor fi la datorie, alături de celelalte efective din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în acest weekend.
ARADON Sport local
LIVADA. Într-o organizare ireproşabilă, asigurată de comuna Livada şi AJF Arad, recent, s-a desfăşurat etapa regională a Cupei Satelor Under 13 la fotbal.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV găzduiește azi meciul trei al finalei Ligii Naționale de Baschet Feminin.
Local
Autoritatea de sănătate publică recomandă operatorilor economici încheierea sau prelungirea de contracte cu DSP.
Local
Polițiștii Serviciului Criminalistic au fost invitați la Liceul Național de Informatică din Arad, pentru a cunoaște elevii, în cadrul programului „Școala altfel”.
Local
Rectorul Universității de Vest Vasile Goldiș, doctorul Coralia Cotoraci va candida pe lista PNL pentru Consiliul Local Municipal.
Mapamond
Ucraina a suspendat până la noi ordine serviciile consulare pentru cetăţenii care au vârsta mobilizării şi care trăiesc în străinătate cu excepţia celor necesare pentru revenirea în Ucraina, informează marţi o linie de asistenţă telefonică a guvernului, în ceea ce pare a fi o măsură pentru stimularea recrutărilor, relatează Reuters.
Local
Poliția și Garda de Mediu au efectuat verificări la comercianții de substanțe specifice pentru protecția plantelor.