ARAD. Va fi închis, vineri şi sâmbătă, la centrele de preluare a cererilor privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei, din municipiul Arad. Motivul? La fel ca şi acum două săptămâni: alegerile prezidenţiale.
BRALOŞTIŢA. În formula: Miron – Moise (min. 46 - Tătar), Bier, Mardare, Neacșu – Țârlea, Apostol, Lazea (min. 46 - Tothăuzan), Bozian – Susanu (min. 46 – I. Radu), Şulea, Naţional Sebiş şi-a respectat statutul de favorită în debutul noului sezon fotbalistic de Liga III.
ARAD. Un număr de 29 de goluri au reușit handbaliștii arădeni în deplasarea susținută pe terenul echipei CSȘ Hunedoara, încheiată cu scorul de 35-29 (15-15) pentru gazde.
Site-ul clubului a anunţat că reluarea pregătirilor se amână cu o săptămână, datorită „situaţiei neclare”.
Arad. Aşa cum spuneam şi ieri, pauza de care beneficiază cei de la UTA este exact ceea ce aveau nevoie. Există jucători obosiţi, alţii nepregătiţi total, iar ultima categorie e cea a celor accidentaţilor. Adrian Falub ne-a dezvăluit, ieri, că nu mai puţin de patru jucători au probleme medicale şi îşi face griji pentru cel puţin doi dintre ei.
Mapamond
Generalul german Carsten Breuer a fost desemnat sâmbătă președinte al Comitetului Militar al NATO, el urmând să-l înlocuiască în această funcție la jumătatea anului viitor pe amiralul italian Giuseppe Cavo Dragone, a anunțat Ministerul german al Apărării, conform căruia generalul Breuer va avea o linie clară cu privire la modul de a face față amenințării în creștere din partea Rusiei, relatează AFP.
Mapamond
Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, a cerut sâmbătă din nou Uniunii Europene o finanţare suplimentară de 32,6 miliarde de euro pentru Ucraina anul viitor, o solicitare despre care Comisia Europeană a spus că o va lua în considerare, dată fiind intensificarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei, relatează agenţia EFE.
1
Local
Un șofer arădean care le-a oferit polițiștilor 50 de euro mită și-a recunoscut vina și a fost condamnat la închisoare cu suspendare.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” Aradului mai au de așteptat până își vor afla adversarul.
Local
Drumul Național 7 a fost, vineri, ținta polițiștilor arădeni, care au depistat 83 de șoferi care au încălcat legea în doar patru ore.
1
Local
Prăznuirea Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea a adus la Arad șase ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Manifestările au cuprins slujbe la Catedrala Veche, sfințirea a două icoane la Facultatea de Teologie și lansarea a opt noi volume din colecția „Ilarion Felea – Opere complete”.
2
Local
Legea permite vânătorilor să împuște pisicile și câinii care ajung în fondurile de vânătoare. Cel puțin 12 mii de astfel de animale au fost „recoltate” în perioada 2022-2026, în județul Arad.
3