Preşedintele Şoimilor, Pavel Piroş spune că aşteaptă victoria în meciul de sâmbătă, contra celor de la Baia Mare.
Lucrurile stau cam aşa: jucătorii nu şi-au primit salariile din luna aprilie, au tot spus că îşi vor banii, iar aceştia nu au venit. Au dorit să vorbească, azi dimineaţă, cu conducerea, dar Pavel Piroş nu avea ce să le spună concret. Aşa se face că antrenamentul nu a mai avut loc, a fost mutat după-amiază, iar preşedintele, alături de Ionuţ Popa au mers la Primăria Pâncota, pentru o şedinţă de urgenţă.
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, astăzi, că ţintarul pentru noul campionat al ligii secunde se va stabili vineri, 14 august. Din cele 28 de participante (14 în fiecare serie), FCM Dorohoi a anunţat deja că aproape sigur nu se va prezenta la startul competiţiei.
Primarul oraşului Pâncota, Iosif Retter şi preşedintele clubului Şoimii din localitate, Pavel Piroş, speră ca băieţii pregătiţi de Dan Cuedan să (mai) reuşească o surpriză în Cupa României la fotbal şi să elimine divizionara secundă, ACS Recaş, în fapt noua echipă fanion a Timişoarei.
ARADON Sport local
ARAD. Start de retur în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5.
Local
Consiliul Județean Arad a achiziționat un aparat dedicat diagnosticării precoce a cancerului de prostată.
Local
Consilierii județeni sunt chemați să voteze reorganizarea, restructurarea și redresarea financiară a aeroportului.
Local
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a marcat Ziua Internațională a Pădurilor.
Local
Cum au fost sărbătorite persoanele care au un cromozom în plus, dar și multă determinare? Printre oameni, în societate.
Local
Un italian a fost prins, la Nădlac, cu 31 de kilograme de canabis în bagajele sale, în timp ce venea în România din Spania.
UT Arad
BUCUREŞTI. La vârsta de 29 de ani i s-a împlinit un vis. A prins o convocare sub tricolor. Într-un moment extrem de important pentru fotbalul românesc, barajul de calificare la Campionatul Mondial din această vară.