ARAD. Vicepreşedintele PNŢCD Arad, Nicolae Berce, a participat la şedinţa comună a tuturor grupărilor din PNŢCD, menită să ducă la reunificarea tuturor acestora.
ARAD. Deputatul Mihai Calimente spune că presa exagerează cu referire la „ciocnirea” verbală cu Aurelian Pavelescu, pe parcursul unei emisiuni televizate.
Liderul PNŢCD, Aurelian Pavelescu, zice că partidul pe care îl conduce ar vrea să candideze la europarlamentare cu liste proprii, dar că este posibil să se alăture altor forţe de dreapta, adică Forţa Civică, Partidul Mişcarea Populară sau PDL.
Local
Secția cu predare în limba germană a Liceului Tehnologic „Ștefan Hell” din Sântana invită publicul la Maibaumfest – Sărbătoarea Pomului de Mai.
Local
Premierul slovac Robert Fico, grav rănit miercuri prin împuşcare într-o tentativă de asasinat, a fost vineri operat din nou şi starea sa se menţine gravă, potrivit declaraţiilor directoarei spitalului unde este internat şi ale ministrului de interne, Robert Kalinak, transmit agenţiile AFP şi TASR.
Local
Sântana a găzduit zilele acestea ediția cu numărul opt a concursului „Cunoașteți opera lui Doinaș”, destinat elevilor de gimnaziu și liceu.
Advertorial
Lansarea are loc în cadrul Festivalul CoBuild, din Ciugud.
Local
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II, împreună cu lucrători ai Gărzii de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu peste 24 de tone de deșeuri.
Local
Platforma turistică, dezvoltată cu finanțare prin PNRR, cuprinde 12 rute cu 275 de obiective. Aradul se află pe Ruta castelelor cu obiectivul Castelul Salbek de la Petriș, temporar închis.
4
Local
Alte 7 municipii reședintă de județ din țară au fost interconectate la Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC, începând cu data de 16 mai 2024. Printre ele se află și Aradul.