ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, îi cataloghează pe democrat liberalii arădeni ca suferinzi de „sindromul ipocriziei portocalii, de care, se pare, nu se vor mai lecui vreodată, indiferent de denumirile şi culorile pe care le schimbă ca pe scutece”.
ARAD. Conservatorii arădeni au susţinut o conferinţă de presă solicitând administraţiei publice locale să vină cu soluţii concrete de sprijinire a medicilor.
ARAD. Conservatorii arădeni au participat la şedinţa Consiliului Naţional al PC cu ci 11 membri ai acestul for de conducere.
Consilierul municipal Gheorghe Ghilinţă a fost ales pe listele USL Arad, din partea partidului Conservator
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, spune că la Arad PNL era demult alături de PDL în CLM şi CJA.
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată