ARAD - PSD şi PD-L şi-au împărţit „frăţeşte” funcţiile de şefi şi la ocoalele silvice. PSD a primit Chişineu Criş, Sebiş, Radna, Bârzava şi Ceala, iar PD-L, Gurahonţ, Beliu, Valea Mare, Lipova şi Săvârşin.
Senatorul Mang şi deputatul Roman, ambii PSD, pun sub
semnul întrebării protocolul alianţei,
acuzând echipa de campanie a PD-L că a
distribuit cizme, făină, şi pe viitor
probabil ulei, la rromii din Cefa.
Arad - Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi-a
făcut loc şi în comisia PD-L care va
analiza candidaturile membrilor de partid pentru alegerile
europarlamentare.
Local
Tabăra Căsoaia găzduiește, în 25 și 26 iulie, o nouă ediție a evenimentului „Căsoaia Bike, Run & Fun”, care aduce împreună competiții sportive, activități pentru familii și concerte în aer liber.
Local
Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, acuză PSD că încearcă să rescrie istoria politică recentă și că se comportă „ca un partid fără nicio responsabilitate în întârzierea Legii salarizării”.
Local
Un bărbat din județul Arad a fost arestat preventiv după ce, din 2022 și până în urmă cu câteva zile, și-a violat în mod repetat fiica minoră.
1
Local
Un tânăr de 23 de ani, din Vinga, lăsat fără permis de polițiști pentru conducere agresivă, a fost prins de două ori la volan - luna trecută și astăzi.
1
Local
Un tânăr de 18 ani, care se afla într-o mașină alături de doi copii, a făcut accident, beat fiind și conducând fără permis, iar apoi a plecat acasă. Polițiștii l-au reținut pentru mai multe infracțiuni.
Local
Ultimele modernizări realizate la Biblioteca Județeană Arad reprezintă cea mai importantă intervenție asupra clădirii, de la construirea ei.