Adrian Ţolea, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, reafirmă poziţia partidului faţă de exploatarea gazelor de şist.
PDL-iştii solicită prefectului să nu dea aviz de legalitate hotărîrilor adoptate la şedinţa Consiliului Local Tîrnova.
Deputatul Eusebiu Pistru îi acuză pe USL-iştii arădeni de „complicitate” la desfiinţarea instanţelor din Chişineu Criş şi Gurahonţ.
Arad. Nebunie în lumea politică de dreapta din ţara noastră. După plecarea Elenei Udrea din PDL, partidul a spus adio liniştii. Iar faptul s-a transmis până la Arad unde mai toţi, de la Puterea la Opoziţia locală, vorbesc de cine pe cine a sunat şi cine unde pleacă.
Arad. PDL Aard îl acuză pe Florin Farcaşiu, primarul Tîrnovei, de faptul că şi acum continuă să conducă într-un mod nedemocratic destinele comunităţii.
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
Local
Landisa Garden Center, de pe Calea Aurel Vlaicu, a găzduit joi, 6 august, un concert al Orchestrei Johann Strauss Modern, dirijată de Constantin Tălmaciu.
România
Moody's a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an ca să își echilibreze finanțele publice și să reducă cheltuielile, a afirmat președintele Nicușor Dan, după ce agenția internațională de evaluare financiară a menținut vineri ratingul atribuit țării noastre la „Baa3”.
1
România
Reconfirmarea ratingului suveran al României de către Moody's și recunoașterea progreselor fiscale realizate reprezintă un semnal extrem de important pe care am dorit să îl transmitem piețelor și investitorilor, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
1