aradon.ro Web analytics


ARAD. Senatorul Ioan Cristina, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, le recomandă liderilor PDL locali să înceapă să-şi facă autocritică înainte de a-i ataca în permanenţă pe reprezentanţii USL.
În bătălia pentru preşedinţia PDL Arad, nici Falcă, nici Ioţcu nu pot miza cu certitudine pe sprijinul primarilor.
ARAD. Într-un Comunicat al organizaţiei judeţene PDL Arad, USL-iştii sunt acuzaţi că „ au uitat complet că sunt la guvernare şi că trebuie să gestioneze ţării”, deoarece „ obsesia şi preocuparea celor de la USL este Gheorghe Falcă. În loc să se ocupe de problemele cu adevărat importante, ei se leagă de primarul Falcă.
ARAD. Arădeanca Alecsandra Mărginean, de la organizaţia de tineret a PDL Arad, a participat la a V-a ediţie a „Parlamentului Tinerilor”, în organizarea Asociaţiei ProDemocraţia în parteneriat cu Camera Deputaţilor.
După ce a anunţat cu surle şi trâmbiţe că PDL se va rupe în scurt timp, Sebastian Lăzăroiu vine şi spune că spargerea USL ar avea consecinţe grave pentru ţară şi ar fi o dovadă de iresponsabilitate din partea PNL şi PSD.

Local

VIDEO. Cariera de piatră din Agriș funcționează, chiar dacă a fost închisă de Garda de Mediu
Sub pretextul unor lucrări de punere în siguranță, cariera de piatră din Agrișu Mare pare că funcționează, chiar dacă Garda de Mediu a dispus suspendarea activității. 1

UT Arad

Care sunt ultimele ținte ale celor de la UTA?
Adrian Mihalcea mai vrea doi fundași și un mijlocaș defensiv. A sosit și Papeau.

România

Gerantul interimar al Consulatului General al României la Sankt Petersburg - declarat persona non grata de Federaţia Rusă
Gerantul interimar al Consulatului General al României la Sankt Petersburg a fost declarat persona non grata şi partea rusă a decis retragerea consimţământului pentru înfiinţarea postului consular respectiv, a anunţat, joi, Ministerul Afacerilor Externe.

Local

Canicula modifică programul „Open Boulevard”
Din cauza avertizării de cod portocaliu și a temperaturilor extreme de până la 37 de grade, organizatorii au decis decalarea activităților, pentru a asigura confortul și siguranța publicului.

Local

Interviu JA. Avocatul Andrei Ioniță, Decanul Baroului Arad: „Avocații sunt o parte a comunității”
Cu prilejul Zilei Avocatului, marcată anual la 24 iunie, am discutat cu avocatul Andrei Ioniță, Decanul Baroului Arad, despre rolul avocatului în societatea contemporană și despre modul în care Baroul Arad a ales să își extindă implicarea dincolo de sfera strict profesională, în beneficiul comunității arădene. 1

ARADON Sport local

Cresc baremele în ligile 2 şi 3!

ARADON Sport local

Athletico Vinga nu renunţă la câştigarea barajului
DEVA. Prima manşă a barajului de promovare în eşalonul trei al fotbalului românesc, care a opus campioanele judeţului Arad (Athletico Vinga) şi judeţului Hunedoara (CSM Deva) s-a încheiat cu scandal.

UT Arad

Sebiş şi UTA au câştigat Crişana Kids Cup 2026
SEBIŞ. Peste 200 de copii născuți în anii 2018 și 2019, de la 13 cluburi - UTA, Poli Timișoara, Atletico Arad, Viitorul Arad, Fortuna Arad, Academia Gherasim Olar (Maramureș), Atletic SAL Deva, Kickers Chișineu-Criș, Juniorul Chișineu-Criș, Victoria Ineu, Crișul Alb Buteni, Viitorul Satu Nou și gazdele de la Național Sebiș – au participat la prima ediţie a competiţiei fotbalistice juvenile, Crișana Kids Cup 2026.

Local

VIDEO| Amendă de 100 de mii de lei la o stație de preepurare din Sebiș
Garda de Mediu Arad anunță că a aplicat o sancțiune de 100 de mii de lei pentru o stație de preepurare a apelor uzate, din Sebiș. 2

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.