Primarul Aradului consideră că găsirea unui candidat la prezidenţiale nu este stringentă pentru PDL.
Deputatul Claudia Boghicevici coordonează la nivel naţional centralizarea tuturor amendamentelor la buget din domeniul social pe care le va depune PDL.
Suprapunerea alegerilor parlamentare cu cele prezidenţiale ar fi benefică, iar parlamentarii PDL sunt dispuşi să îşi dea demisia pentru a duce la îndeplinire un astfel de scenariu, a declarat fostul premier Emil Boc, în cadrul emisiunii "Realitatea la raport".
Deputatul de Cluj Mircea Irimie, ales în Colegiul nr. 8 Turda pe listele ARD la alegerile din 9 decembrie 2012, a demisionat, luni, din PDL şi s-a înscris în PC, urmând să primească funcţii în filiala Turda a PC, dar şi la nivel judeţean şi naţional.
Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, le solicită parlamentarilor USL Cluj să nu uite de promisiunile din campania electorală în ceea ce priveşte finanţarea de la bugetul naţional a proiectelor de interes major ale judeţului Cluj.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a primit joi, la Palatul Victoria, o delegație a agenției internaționale de rating financiar Standard & Poor's, aflată la București în contextul procesului de evaluare periodică a evoluțiilor economice și fiscale ale României.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, la Craiova, întrebat care ar fi formula optimă pentru constituirea unei majorități în vederea formării unui nou guvern, cu un premier desemnat din rândul PSD, că în eventualitatea în care ar fi nominalizat de șeful statului pentru funcția de premier ar avea discuții „cu toată lumea”.
1
România
Cântărețul și fostul preot Cristian Pomohaci este acuzat de procurorii DIICOT că a produs și distribuit, prin intermediul unor aplicații online, fotografii și înregistrări video în care apare întreținând acte și raporturi sexuale cu minori, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 24-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins o propunere a omologului său rus Vladimir Putin de a purta discuţii la Moscova despre încheierea războiului, afirmând că ar ajunge în capitala rusă doar pe „o rachetă”, ca răspuns la întrebările insistente lansate de un jurnalist rus în marja Adunării Generale a ONU de la New York, relatează joi dpa.
Advertorial
Există femei care intră într-o cameră și atrag privirile fără să spună un cuvânt. Stilul lor pare firesc, aproape neeforturat, dar cei care știu să privească înțeleg că în spatele acestei aparente simplități stă o alegere deliberată - cea a pantofului potrivit.
România
Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat penal pentru înșelăciune.
2
România
Consiliul Național al Elevilor le solicită tuturor parlamentarilor, indiferent de apartenența politică, să respingă proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii, susținând că măsura nu răspunde problemelor reale cu care se confruntă sistemul de educație.
3