Nici nu am apucat bine să spun că mă îndoiesc că Victor Ponta nu va convoca în acest an un congres extraordinar, că, iată, preşedintele PSD a şi anunţat că va fi unul în aprilie.
Consilierul județean Radu Borza (PDL), a decedat duminică, în jurul orei 11.00, în urma unui infarct miocardic. Radu Borza era unul dintre liderii PDL Câmpia Turzii şi totodată, angajat al combinatului Mechel, unde ocupa o funcţie de conducere.
Celebra zicală românească se potriveşte mănuşă raportului Comisiei de la Veneţia, cerut de către Ponta, realizat de către raportorii speciali după referendum şi dat publicităţii, conform înţelegerii, după alegerile parlamentare. După lecturarea lui, PDL-iştii au ales pasajele pe care le pot folosi ca argument că în iulie a fost o tentativă de lovitură de stat, în timp ce Victor Ponta s-a împăunat cu cele care par să confirme zicalele USL despre regimul Băsescu.
Neintrarea la guvernare a UDMR facilitează continuarea colaborării organizaţiei arădene cu PDL.
Fostul preşedinte al PDL, Emil Boc, a fost întrebat, dacă în urma rezultatelor dezastroase obţinute de ARD la alegerile parlamentare din 9 decembrie, ar fi de acord să preia conducerea partidului. Mai multe voci din PDL au susţinut că Emil ar trebui să-şi asume un loc în conducerea centrală a PDL.
Mapamond
Președintele Chinei, Xi Jinping a declarat joi, de la Casa Albă, că Beijingul și Washingtonul au o „responsabilitate istorică” pentru progresul uman și trebuie să-și „consolideze comunicarea”, la începutul vizitei sale de stat în SUA, relatează AFP.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a primit joi, la Palatul Victoria, o delegație a agenției internaționale de rating financiar Standard & Poor's, aflată la București în contextul procesului de evaluare periodică a evoluțiilor economice și fiscale ale României.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, la Craiova, întrebat care ar fi formula optimă pentru constituirea unei majorități în vederea formării unui nou guvern, cu un premier desemnat din rândul PSD, că în eventualitatea în care ar fi nominalizat de șeful statului pentru funcția de premier ar avea discuții „cu toată lumea”.
1
România
Cântărețul și fostul preot Cristian Pomohaci este acuzat de procurorii DIICOT că a produs și distribuit, prin intermediul unor aplicații online, fotografii și înregistrări video în care apare întreținând acte și raporturi sexuale cu minori, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 24-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins o propunere a omologului său rus Vladimir Putin de a purta discuţii la Moscova despre încheierea războiului, afirmând că ar ajunge în capitala rusă doar pe „o rachetă”, ca răspuns la întrebările insistente lansate de un jurnalist rus în marja Adunării Generale a ONU de la New York, relatează joi dpa.
Advertorial
Există femei care intră într-o cameră și atrag privirile fără să spună un cuvânt. Stilul lor pare firesc, aproape neeforturat, dar cei care știu să privească înțeleg că în spatele acestei aparente simplități stă o alegere deliberată - cea a pantofului potrivit.
România
Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat penal pentru înșelăciune.
3