ARAD. Distribuirea ajutoarelor alimentare europene a provocat nemulţumirea celor din USL, care susţin că voluntarii ce împart aceste alimente susţin că bunurile sunt din partea ARD.
Deputatul Colegiului 6, Marius Göndör, îi cheamă pe contracandidaţii săi la dezbateri în direct, în faţa alegătorilor.
Judeţul Arad a fost inclus în programul naţional de cadastrare gratuită, după lobby-ul făcut de Constantin Traian Igaş.
Ioan Cristina, copreşedintele USL Arad, susţine că unica soluţie în acest moment pentru cetăţeni o reprezintă USL.
ARAD. „Reprezentanţii PDL continuă jocul deghizării şi dedublării la Arad. După ce şi-au schimbat de mai multe ori numele şi culoarea – PDL, MCL, ARD – oamenii lui Băsescu anunţă public că îşi pun din nou măştile, de această dată cu ocazia sărăbătorii de Halloween.
UT Arad
Răzvan Oaidă și Alexi Pitu vor sta 9 luni, deci au sezonul încheiat la UTA, la fel și contractul.
ARADON Sport local
Pentru al doilea an consecutiv, echipa din Bocsig câştigă competiţia fotbalistică de vară.
Local
Asociațiile de proprietari din Arad vor putea solicita Primăriei căsuțe pentru pisicile fără adăpost pe care le îngrijesc în jurul blocurilor. Acestea vor fi produse și montate de Recons, fără costuri pentru asociații, însă este nevoie de acordul majorității proprietarilor.
ARADON Sport local
Cehoaica Eliska Kazikova a fost performera întrecerii, învingătoare şi la simplu şi la dublu.
Local
Luni, 10 august 2026, au început probele scrise ale examenului de Bacalaureat, a doua sesiune de anul acesta. Evaluarea competențelor s-a desfășurat în perioada 3-7 august.
România
Este ultima șansă pentru legea salarizării unitare și ultima săptămână în care poate fi obținut un acord politic pe această reformă, pentru a putea fi adoptată și promulgată înainte de 31 august, termenul limită pe Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), consideră Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Local
O femeie de 45 de ani, cetățean bulgar, pe numele căreia autoritățile din Grecia emiseseră un mandat european de arestare, a fost depistată de polițiștii de frontieră pe autostrada A1, la Nădlac. Aceasta este acuzată de complicitate la trafic de migranți.