ARAD. Deputatul PDL Marius Gondor a declarat, recent, că sistemul de învăţământ a fost puternic politizat, făcând referire la schimbarea din funcţie a mai multor directori şi inspectori.
După 22 de ani în care încercările de coagulare a forţelor de dreapta pe eşichierul românesc au fost sistematic sabotate, inclusiv de către el, Traian Băsescu se erijează în mamoş al dreptei româneşti.
ARAD. Democrat liberalii arădeni au demarat, în judeţ şi în municipiu, sondajele pentru evaluarea potenţialului electoral în vederea alegerilor parlamentare din decembrie.
ARAD. Deputatul Mihai Calimente minimalizează importanţa viitoarei alianţe de centru-dreapta, formată în jurul PDL. De fapt, spune el, este vorba despre „trei-patru persoane care s-au raliat în jurul PDL „ acesta, „prin schimbarea a tot felul de sigle şi denumiri încercând să-i prostească pe români”.
ARAD. Primarul Gheorghe Falcă îndeamnă reprezentanţii Puterii „să renunţe la declaraţiile formale şi să se preocupe mai mult de realităţile cotidiene”.
Mapamond
Președintele Chinei, Xi Jinping a declarat joi, de la Casa Albă, că Beijingul și Washingtonul au o „responsabilitate istorică” pentru progresul uman și trebuie să-și „consolideze comunicarea”, la începutul vizitei sale de stat în SUA, relatează AFP.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a primit joi, la Palatul Victoria, o delegație a agenției internaționale de rating financiar Standard & Poor's, aflată la București în contextul procesului de evaluare periodică a evoluțiilor economice și fiscale ale României.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, la Craiova, întrebat care ar fi formula optimă pentru constituirea unei majorități în vederea formării unui nou guvern, cu un premier desemnat din rândul PSD, că în eventualitatea în care ar fi nominalizat de șeful statului pentru funcția de premier ar avea discuții „cu toată lumea”.
1
România
Cântărețul și fostul preot Cristian Pomohaci este acuzat de procurorii DIICOT că a produs și distribuit, prin intermediul unor aplicații online, fotografii și înregistrări video în care apare întreținând acte și raporturi sexuale cu minori, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
1
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 24-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins o propunere a omologului său rus Vladimir Putin de a purta discuţii la Moscova despre încheierea războiului, afirmând că ar ajunge în capitala rusă doar pe „o rachetă”, ca răspuns la întrebările insistente lansate de un jurnalist rus în marja Adunării Generale a ONU de la New York, relatează joi dpa.
1
Advertorial
Există femei care intră într-o cameră și atrag privirile fără să spună un cuvânt. Stilul lor pare firesc, aproape neeforturat, dar cei care știu să privească înțeleg că în spatele acestei aparente simplități stă o alegere deliberată - cea a pantofului potrivit.
România
Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat penal pentru înșelăciune.
4