VINGA. Consilierii aleşi la scrutinul din 10 iunie îl acuză pe preşedintele PDL Vinga că i-a tras pe sfoară ca să-şi dea demisia.
ARAD. Preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, a participat la şedinţa Colegiului Director, la care a fost adoptată poziţia antireferendum.
Ciupe crede că PDL nu are argumente în apărare şi apelează la diversiuni.
ARAD. USL Arad a condamnat „avalanşa de minciuni şi dezinformări prin care PDL încearcă să îi inducă în eroare pe arădeni”.
ARAD. Preşedintele pe municipiu al PNL Arad, Florin Galiş, a organizat o conferinţă de presă pentru a-l prezenta pe noul membru al organizaţiei, Ovidiu Bonca, fost preşedinte al organizaţiei de tineret al PDL. „PDL a devenit exact ceea ce blama acum opt ani.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că social-democrații nu mai înaintează o altă propunere și le-a transmis „curajoșilor” din PNL și USR că PSD nu se teme de votul cetățenilor.
1
România
Nu vom accepta să-l susținem necondiționat ca premier pe Sorin Grindeanu, nu vrem să fie dată țara pe mâna oricui și în orice condiții, cu voturile noastre, iar asta deranjează, a declarat, vineri seară, președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan.
România
Președintele Nicușor Dan transmite că partidele au revenit la blocajul politic, după ce PNL se angajase marți să voteze un guvern minoritar PSD, însă ulterior și-a schimbat poziția.
1
Local
Gabriel Șopandă, ambasadorul României în Ungaria, s-a aflat într-o vizită oficială în județul nostru.
Local
Locuitorii satului persecutat de familia Colțeu au organizat o sărbătoare în cinstea sentinței care a readus Nadășul în proprietatea locuitorilor de acolo și a statului.
România
Consiliul Uniunii Europene a confirmat oficial decizia Comisiei Europene din iunie de a plasa Bulgaria sub procedura de deficit excesiv (EDP), cerând țării să ia măsurile fiscale corective pentru a ține sub control cheltuielile public în creștere, informează Novinite.