GURAHONŢ. Primarul Comunei Gurahonţ, Gheorghe Florea, afirmă că se găseşte în plină campanie de discriminare a localităţii, ca şi centru de comună, complotul demarând odată cu desfiinţarea unor Hotărâri de către consilierii PDL.
PDL este aidoma unui om bogat care a sărăcit peste noapte. Nu sunt nici trei ani de când portocaliii i-au întrecut – la mustaţă, dar i-au întrecut – pe social-democraţi, obţinând cel mai bun scor electoral din câte au obţinut vreodată şi, iată-i, cu o cotă electorală diminuată cu aproape două treimi. De ce au ajuns aici? Este o întrebare care nu mai are nicio importanţă. Pentru cei din PDL, tot ce contează, de acum înainte, este ziua de mâine.
ARAD. Deputatul PDL Claudia Boghicevici a iniţiat o propunere legislativă pentru reglementarea modificarea şi completarea Legii zilierilor.
ARAD - Un deputat PDL şi unul PNL susţin că rezultatul votului pentru alegerea primarilor s-a datorat mobilizării coaliţiei.
Senatorul Şerban Rădulescu a declarat că a demisionat din PDL pentru că proiectele sale nu au fost sprijinite, iar măsurile luate de PDL, deşi necesare, nu au dus la "mulţumire socială".