Peste 10 000 de lumânări aşezate în gulguţe vor lumina Parcul Padurice odata cu lăsarea întunericului la “Festivalul Luminii” editia a II-a.
ARAD. Începând de astăzi, 7 septembrie, programul muzical al fântânii arteziene amplasate pe lacul din Parcul Pădurice se modifică. Astfel, potrivit anunțului făcut de Primărie, programul muzical al fântânii arteziene va fi de luni până joi, între orele 21 și 21.30, iar vineri și sâmbătă între orele 21 și 22.30.
ARAD. În scurt timp, zona de agrement de la Pădurice va avea o altă înfăţişare. Primăria intenţionează să împrejmuiască parcul şi să monteze balustrade pe malurile lacului.
Arad. În cadrul „Zilelor Aradului”, miercuri seara, micii spectatori au putut afla minunata poveste a „Zânei lacului” prezentată, în parcul Pădurice, de trupa de marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, într-un spectacol original şi interactiv. Astăzi seara, Caragiale i-a locul poveştilor de vis la Pădurice.
Primăria le propune aleşilor să voteze un proiect care face referire la amplasarea monumentului Marii Uniri pe lac, în schimbul a 3,6 milioane de lei.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).