O nouă ediție a Cupei „DHS”, concurs de îndemânare și educație rutieră destinat elevilor din clasele V–VIII, își va desfășura, în 16 mai, la Arad, una din cele 28 de etape județeane. Întrecerea elevilor arădeni va avea loc pe platoul din fața Primăriei, echipajul câștigător urmând a se califica la etapa finală, programată între 30 iunie - 3 iulie, la Pitești.
CLUJ. Recent, în oraşul de pe Someş, a avut loc Cupa Federaţiei la ciclism – şosea, ediţia 2015, într-o organizare ireproşabilă, unde s-au aliniat la start aproape toate cluburile de ciclism de performanţă din ţară.
ARAD. Cupa „DHS”, concurs naţional de ciclism pentru elevi, poposeşte şi în acest an la Arad, în 28 aprilie, etapa finală fiind programată la Sibiu.
Local
Instanța își deschide larg porțile pentru toți arădenii care vor să viziteze clădirea sau să afle cum se înfăptuiește un act de justiție.
Local
Zeci de artiști arădeni, produse locale, tradiții și meșteșugari vor fi prezenți la Șiclău, la Rustic Festival.
Local
Un bărbat de 41 de ani, din județul Arad, a fost arestat preventiv după ce, timp de aproape jumătate de an, a profitat de situația de vulnerabilitate în care se afla victima sa, în vârstă de 15 ani, întreținând cu aceasta raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.
România
Preşedintele USR, Dominic Fritz, apreciază că PSD va investi „incredibil de multă energie şi bani în vânătoarea” foştilor miniştri USR, deoarece va avea nevoie de un ţap ispăşitor.
România
Serviciul Român de Informații nu participă la înțelegeri politice și își desfășoară activitatea exclusiv în limitele stabilite de Constituție și de lege, au transmis marți reprezentanții instituției.
Mapamond
Preşedintele american, Donald Trump, ia în considerare transformarea actualei săli de presă de la Casa Albă într-o piscină şi ar fi declarat - într-o întâlnire privată - că vrea ca aceasta să fie „ultima sa moştenire”, a dezvăluit marţi cotidianul The New York Times, transmite miercuri EFE.
România
Premierul Luca Niculescu a declarat că evaziunea fiscală rămâne o problemă serioasă, subliniind că digitalizarea va fi unul dintre răspunsuri pentru rezultate mai bune în privinţa colectării la bugetul de stat.