Cei patru tineri arestați preventiv în cazul tâlhăriei de la Pâncota, în urma căreia au furat 300 de mii de euro dintr-un seif aflat în casa unei bătrâne, au fost condamnați joi, 27 ianuarie, de Judecătoria Ineu. Pedepsele sunt cuprinse între 2 și 3 ani de închisoare. Cei doi polițiști, Țicală Denis și Covaci Marius, au primit 2 ani, respectiv 2 ani și 3 luni de închisoare. Instanța le-a dedus din pedeapsa aplicată perioada petrecută în arest preventiv. Cei doi se află în arest preventiv din luna martie, respectiv aprilie a anului trecut. De altfel, tot în luna martie 2021 au fost arestați preventiv și ceilalți doi inculpați în cauză, Vesa Flavius și Toadere Dragoș.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
2
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.