ARAD. Cei doi soţi, angajaţi ca agent şef şi comisar şef în cadrul Penitenciarului Arad, judecaţi de Tribunalul Arad pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, îşi vor afla sentinţa în 12 mai.
ARAD. Penitenciarul Arad, în colaborare cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad şi aceeaşi instituţie din Caraş Severin, va desfăşura o bursă a locurilor de muncă destinate persoanelor private de libertate încarcerate la Arad.
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
1