
163 de km/h și 114 km/h a înregistrat aparatul radar în cazul a doi șoferi care conduceau autoturisme, primul pe DJ 792/C, iar cel de-al doilea în localitatea Zimandu Nou. IPJ Arad spune că primul conducător auto a depășit viteza legală de deplasare cu 73 km/h, iar cel de-al doilea cu 64 km/h. Ambilor șoferi li s-a suspendat dreptul de a conduce, aceștia fiind și amendați.
Local
Polițiștii spun că urmează să stabilească circumstanțele în care a avut loc accidentul, soldat cu decesul șoferului autoturismului înmatriculat în Ucraina. De asemenea, urmează să fie stabilită identitatea conducătorului auto decedat.
ARADON Sport local
Campionatul Judeţean de fotbal în sală şi-a disputat primele patru etape zonale.
Local
Circulația rutieră este restricționată pe autostrada Arad-Nădlac, la această oră, în urma accidentului care a avut loc între un camion și un autoturism, soldat cu decesul șoferului mașinii. Centrul Infotrafic estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 10.30. Potrivit Centrului Infotrafic, șoferul autoturismlui a lovit din spate autotrenul – care se afla pe banda de urgență a autostrăzii pe sensul de mers către Nădlac.
Local
ISU Arad informează că o persoană este posibil încarcerată. Accidentul a avut loc pe sensul de ieșire din țară, la aproximativ 8 km de punctul de trecere a frontierei Nădlac II.
Local
În această dimineață, în jurul orei 08:45, pe DN 7, în Lipova, la cariera Pletl a avut loc un accident rutier între două autovehicule de mare tonaj – un TIR și un trucker. În urma impactului dintre cele două autovehicule, au rezultat două victime, conștiente, dar rămase încarcerate. O victimă a fost transportată la spital.
România
În 2022 toate cele zece fonduri Pilon III au fost pe minus din cauza scumpirilor accelerate care au pus presiune pe portofoliul de titluri de stat dar şi în contextul unor zile agitate pe piaţa de capital, atât la Bucureşti, cât şi pe bursele externe.
1
UT Arad
CFR Cluj anunță că-l dă arădenilor pe Roger, bani și procent dintr-un viitor transfer al lui Otele.
1
România
Un copil de 3 ani a căzut într-o piscină aflată în stațiunea Straja și s-a înecat. A murit la spital
Un copil de trei ani a murit la spital după ce a rămas nesupravegheat de părinţi pentru scurt timp şi s-a înecat într-o piscină aflată în interiorul unei unităţi de cazare din staţiunea Straja, Hunedoara. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.