aradon.ro Web analytics


ARAD. Speologi din patru județe ale țării și-au dat întâlnire în Munții Bihor pentru a exersa o acțiune complexă de salvare.
ARAD - Puterea locală a fost acuzată de către preşedintele PNL Arad, Gavril Popescu(foto), de faptul că aplică un veritabil „tratat de dezinformare a arădenilor”, aruncând pe piaţă informaţii care nu pot fi verificate, cum ar fi aceea că Aradul primeşte 11 milioane de lei.

ARADON Sport local

Memorialul „Pavel Sîrbu”, ediţia I
ARAD. Familia Beldiman și clubul sportiv care îi poartă numele i-au adus un omagiu profesorului Pavel Sîrbu, plecat dintre noi în urmă cu un an.

ARADON Sport local

CS Vladimirescu, campioană la juniori C
VLADIMIRESCU. Ultima etapă a play-off-ului Campionatului Judeţean de fotbal al juniorilor C (născuţi 2010 sau mai mici) a programat meciul pentru titlu.

ARADON Sport local

S-au remarcat pe covorul de gimnastică
DEVA. Etapa a doua a Campionatului Național pe echipe și individual pentru junioare II și III la gimnastică artistică le-a oferit fetelor de la CS Municipal Arad (antrenori: Ciprian Hegyi și Carina Franiov) şansa de a se număra printre remarcate.

ARADON Sport local

„Careu de aşi” stabilit în Liga 6
ARAD. Penultima strigare în ultimul eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 6, a stabilit „careul de aşi”.

Local

Parcările publice, între veniturile Recons și planurile Primăriei. Faur: „Avem calculele făcute”
Viceprimarul Lazăr Faur spune că banii proveniți din parcări vor fi investiți mai cu folos, după trecerea acestora în administrarea Primăriei: „Cum ar fi să construim în fiecare an o parcare publică în oraș” 1

Local

Vin în sprijinul femeilor cu probleme
ARAD. Asociația Clubul Femeilor Unice anunță că vine în ajutorul femeilor din Arad care trec prin momente dificile și au nevoie de suport.

Local

Sens unic pe strada Ioan Alexandru
Odată cu introducerea sensului unic, pe partea dreaptă a străzii vor fi amenajate și marcate locuri de parcare.

Advertorial

Aerul condiționat funcționează bine doar dacă este montat corect: de ce instalarea contează mai mult decât crezi
Mulți cumpărători acordă atenție puterii, consumului energetic sau funcțiilor inteligente atunci când aleg un aparat de aer condiționat. Totuși, performanța echipamentului nu depinde exclusiv de caracteristicile tehnice. Modul în care acesta este instalat poate influența eficiența, nivelul de confort și durata de utilizare.

România

UPDATE. UDMR a decis să nu intre la guvernare
Uniunea Democrată Maghiară din România a luat decizia, marți, să nu intre la guvernare într-un viitor Cabinet Veștea, a anunțat purtătorul de cuvânt al formațiunii, Csoma Botond, liderul deputaților Uniunii. 2

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.