ARAD. Cenaclu ADN literar vă invităm vineri, 28 februarie, de la ora 17:00, la cafeneaua KF la o întâlnire cu actorul Ioan Peter Pit, care va citi din Proiect PR (patimi plus rastignirea) fragment din „Iluzii urbane”.
ARAD. UDMR a definitivat „ierarhizarea” candidaţilor la alegerile europarlamentare, anunţă preşedintele UDMR Arad, Bognar Levente.
După două decenii, maestrul Peter Oschanitzky revine la Arad, pe scena Palatului Cultural.
ARAD. La alegerile europarlamentare de anul viitor, UDMR nu va accepta niciun compromis care ar presupune participarea altfel decât sub sigla UDMR, a declarat, la ultima conferinţă de presă a filialei arădene, preşedintele executiv Farago Peter.
Soţii Puskel Péter şi Puskel Tünde Emese au fost invitaţi la „Personalităţi arădene”.
Mapamond
Accidentul unui avion militar care s-a prăbușit luni în sudul Columbiei a făcut cel puțin opt morți și 83 de răniți, potrivit autorităților locale, notează AFP.
România
România se află în prezent printre statele Uniunii Europene cu cele mai ridicate accize și prețuri la motorină, nivel care generează riscuri imediate pentru transportul de marfă și pentru cel al elevilor navetiști, în condițiile în care operatorii nu își mai pot acoperi costurile, a declarat, luni, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Beniamin Lucescu.
România
Ministerul Energiei a publicat luni seara proiectul de ordonanță de urgență care prevede declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și limitarea adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora.
1
ARADON Sport local
ARAD. Profitând de faptul că echipa din Turnu a stat, Viitorul Fântânele a trecut pe primul loc în ultimul eşalon valoric al sportului rege judeţean, Liga 6.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat luni că o „schimbare de regim” este curs în Iran, amenințând în același timp că „va continua cu bucurie bombardamentele” dacă negocierile care au loc în prezent cu un grup de lideri iranieni eșuează, relatează AFP.
2
România
Dacian Cioloș, fost comisar european, este candidatul României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.
Local
36 de copii veniți din judeţele Arad, Timiș, Gorj, Sibiu, Dolj ş.a. s-au întrecut la faza naţională a concursului.
1
ARADON Sport local
ARAD. Start de retur în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5.