După o pauză de 2 ani, finalul lunii februarie aduce la Vechiul Cazinou Arad unul dintre cele mai importante târguri de nunți din Vestul țării, unde zeci de furnizori din industria organizării de evenimente își vor expune ofertele anului 2022. Petreceri de Vis este deja la a XVII ediție și reunește specialiști titrați din domeniu, ce își vor expune serviciile premium.
Local
Polițiștii arădeni au reținut un bărbat care, timp de 4 luni, a realizat mai multe filmulețe cu o fată de 14 ani în ipostaze sexuale explicite.
România
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat vineri la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoştinţă că are calitatea de inculpat în dosarul Mineriadei din iunie 1990 pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii.
Mapamond
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a „eliberat America”, iar forţele miliardarului american George Soros s-au retras la Bruxelles, a afirmat vineri premierul ungar Viktor Orban, relatează agenţia de presă MTI.
1
România
Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial noul ordin, conform căruia se va reduce numărul elevilor care încep clasa a IX-a din toamna acestui an.
UT Arad
A fost reziliat contractul cu jucătorul portughez. Rednic vrea altceva de la U. Cluj în schimbul slovacului.
România
România înregistra cele mai mici preţuri la alimente şi băuturi nealcoolice în anul 2023, urmată de Polonia şi Slovacia, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
2